19.08.2012 - Sibiu

17-22.07.2012 - Bucegi

10-11.07.2012 - Bucegi

13-15.07.2012 - Fagaras

07-08.07.2012 - Bucegi

01.07.2012 - Piatra Craiului

17.06.2012 - Brasov XCM

10.06.2012 - Persani

07.06.2012 - Piatra Craiului

     Am hotarat sa fac o tura de relaxare in Piatra Craiului si, in mod surprinzator, Smendre a fost singurul care s-a anuntat ca fiind doritor.
     Am plecat din Brasov destul de tarziu, cu trenul pana in Zarnesti, eu cu bicicleta mea, iar Smendre cu una de la Nicu.
    Traseul urmat a fost: Zarnesti - Prapastii - La table - Poiana Funduri - Brusturet - Dimbovicioara - Podu' Dambovitei - Fundatica - Fundata - Moieciu - Bran - Brasov.
   Am mers intr-un ritm lejer, bucurandu-ne de peisaj. Din poiana funduri am avut parte de o coborare extraordinar de faina pana la cabana Brusturet. Coborare pe care am reusit sa imi lovesc genunchiul atat de rau, incat nu mi-a trecut nici pana azi, 19.06.
    Din Podu Dambovitei, Smendre a inceput sa se simta cam rau, din cauza lipsei de antrenament pe bicicleta. Cand am ajuns asftfel in Fundata era destul de tarziu si am hotarat sa ne intoarcem pe asfalt pana in Brasov. Pe drum ne-a prins noaptea, dar am ajuns intregi acasa.
   

02.06.2012 - Medias

       M-am deplasat alaturi de Cosmin la Medias, pentru a participa la Maratonul Medieval Medias. I-am avut alaturi de noi si pe parintii mei, care au venit separat, si care s-au dovedit a fi niste sustinatori de nadejde.
       Desi am plecat din Brasov cu astepatari mari, acestea nu s-au indeplinit, datorita, pe de o parte, a specificului traseului, care nu m-a avantajat deloc, iar pe de alta parte datorita problemelor de ordin tehnic, respectiv a cauciucurilor, care nu au fost pretabile pentru noroaiele de pe traseu.
       Inca de la inceput am avut probleme.....mi-am pierdut quick-release-ul de la roata spate, mi-am spart camera de rezerva. Cert e ca mai erau 10 minute pana la finish iar eu nu aveam nici cauciucuri pe bicicleta, si nici cu ce prinde roata spate. Datorita unor concurenti binevoitori si a parintilor mei care m-au calmat, am reusit sa ma aliniez la start, cam in spatele plutonului.
       Cat s-a mers pe asfalt in spatele masinii de politie nu am reusit sa recuperez pozitii, dar intrati pe prima urcare am inceput sa recuperez locuri, pozitionandu-ma apoi pe o pozitie buna.
        Stiam ca va fi noroi, lucru confirmat inca de cand am iesit de pe asfalt. Totusi, acesta nu era chiar asa lipicios precum credeam, si m-am descurtcat destul de bine cu anvelopele mele. Pe la jumatatea traseului insa, totul s-a terminat pentru mine. Am dat de noroi argilos, care din cauza cauciucului meu spate prea gros a blocat roata. Si da-i si chinuie-te. Caram bicicleta la vale, in timp ce concurentii zburau pe langa mine, lucru  incredibil de frustrant. Dupa ce am reusit sa curat noroiul am continuat cursa, mai pe bicicleta, mai pe langa, intr-un ritm agonizant. Nici macar pe coborari nu recuperam, deoarece acestea erau atat de domoale, incat toti se dadeau tare pe ele.
      Ajuns la asfalt, in sfarsit am scapat de noroi, dar m-a lovit o alta problema: foamea. Nu  m-am alimentat suficient inainte de concurs si nici nu am luat nimic la mine, bazandu-ma pe posturile de alimentare. Si da-i si trage-i rupt de foame pe 6 km de asfalt plat, pana in punctul de alimentare. Nu are rost sa mentionez cu ce viteza treceau ceilalti concurenti pe langa mine, pentru ca ma enervez si mai tare. In postul de alimentare, cat mi-a fost spalata bicicleta, am mancat 3 banane si 2 batoane de cereale, luand inca unul la mine. De precizat amplasamentul foarte fain al postului, in curtea unei biserici fortificate.
    Dupa ce am mancat, s-au schimbat datele problemei. Mai urma o urcare pana la finish, cea mai grea din cuncurs si o coborare. Pe urcare am depasit aproximativ 10-15 concurenti, toti cei care ma depasisera pe ultima portiune de plat. Pana la finish mi-am pastrat pozitia, slaba de altfel.
    Am mancat pe indelete, atat de la organizatori cat si de la parinti. Am stat impreuna cu Cozma prin Medias, asteptand premierea si tombola, la care bineinteles ca nu am castigat nimic. Am plecat apoi spre Brasov.
   Ca o concluzie, pot spune ca a fost un concurs bine organizat, noroiul de pe traseu nefiind din vina organizatorilor. Traseul insa nu mi-a placut, fiind mult prea lejer, cu diferente mici de nivel si drumuri slab inclinate, atat pe urcare cat si pe coborare. Posturile de alimentare au fost foarte bine aprovizionate, iar inca un plus ii revine organizatorului pentru zonele de pe traseu unde puteai sa-ti speli noroiul de pe bicicleta.
     

25-27.05.2012 - Baia de Fier

      Dat fiind faptul ca nu erau doritori sa participe la Trofeul Prieteniei, etapa in cadrul FRTE, m-am oferit sa merg si eu. Am plecat astfel din Brasov Smendre, Ruxi, George, Cezar si cu mine, iar dupa un drum lung si   ceva rataceala am ajuns la tabara de baza.
      Timp de 3 zile ne-a plouat incontinuu. Lume a fost destul de putina, astfel incat am castigat teoreticele. Tura de regularitate s-a anulat din cauza vremii neprielnice, dar eu si Smendre am facut o tura prin Cheile Galbenei. Proba de alpinism a fost si ea inlocuita de o proba de noduri.
       A urmat apoi proba de orientare, care mi-a placut foarte mult si pe care am castigat-o, spre surprinderea mea. Dupa-masa am intrat in Pestera Muierii, avand ocazia sa vizitam zone inchise publicului larg. Din cauza ploii, pestera era aproape inundata, facand astfel inaintarea foarte solicitanta si interesanta in acelasi timp. Seara am intrat si in cultural, cu o prestatie sub-mediocra, dar laudabila.
         Ziua urmatoare, de dimineata, m-am trezit racit cobza. Totusi, la insistentele lui Cezar si ale lui Smendre am intrat si eu in proba de cross, alaturi de ei. Am alergat cu totii in bocanci, deoarece ploile transformasera totul intr-o balta. Cezar m-a batut cu o secunda in sprintul final, iar Smendre a venit la 9 minute dupa noi. Am obtinut asfel locul 2 la cross, dintr-un numar impresionant de 4 participanti.
         A urmat premierea, iar apoi am plecat spre casa. A fost un trofeu cu un potential foarte mare de a iesi unul dintre cele mai bune din FRTE. Totusi, din cauza vremii capricioase, care i-a facut pe multi altii sa ramana acasa, acesta a fost destul de trist.

19.05.2012 - Brasov Marathon

     Am participat ca voluntar in cadrul Brasov Marathon. Multa oboseala si munca, dar satisfactia concurentilor a fost o rasplata suficienta.
    Pentru mine treaba a inceput cu o zi inainte de concurs, pregatirea lungindu-se pana la 2:30, cand am reusit si eu sa ma culc. Dimineata ne-am trezit la 5 si ne-am indreptat spre Piata Sfatului. Dupa ce am aranjat zona de start, eu impreuna cu Paula am plecat spre postul nostru, care era practic cel mai indepartat de start, la intersectia Culmii Crucurului cu poteca ce urca din Valea Racadaului.
    Am avut de notat timpii concurentilor si i-am incurajat pe toti cum am putut mai bine. Pe final am inceput insa sa inghetam, astfel incat am fost foarte fericiti cand l-am intalnit pe Iulian, care ne-a spus ca putem sa plecam. La intoarcere am cules toate benzile cu rol de marcaj de pe traseu. Ajunsi in Piata Sfatului am mancat, a urmat premierea, apoi am plecat la o bere in Tei.
    A fost un concurs inedit pentru noi toti, cu rezultate foarte bune pentru o prima editie. Asteptam recidiva!
    Am atasat o poza cu toata echipa de organizatori. Felicitari CPNT!

11-13.05.2012 - Persani

     Team Buiding CPNT! A fost o actiune foarte elaborata, intiata de Cornel si de Iulian, in zona Racos.
      Totul a fost gandit ca un adventure, in care 6 echipe mixte de cate 5 oameni au avut de parcurs 15 probe. Nu voi detalia toate probele, spun doar ca am parcurs aproximativ 30 de km pe jos in zona, am fost pana in satul propriu zis pentru a gasi indicii, am balaurit pentru a gasi Pestera Hotilor, am avut de facut tractiuni, de construit adaposturi, de rezolvat diverse puzzel-uri, de jucat golf, de trecut un pod de corzi peste Olt, si multe altele.
      Serile au fost foarte placute in jurul focului de tabara, singurul element disturbator fiind tantarii, care pe mine cel putin m-au nenorocit.
      In final tin sa ii felicit pe Cornel si Iulian pentru un weekend foarte bine planuit si organizat. Singurul meu regret este ca nu am fost cu bicicleta...

22.04.2012 - Magura Codlei

      Aceasta a fost o tura pe un traseu placut pe care il mai parcursesem, dar am vrut sa il refac, de data asta avandu-l ca partener de tura pe tatal meu.
       Planuiam demult sa il mai scot pe tata din casa la o tura, pentru ca m-am gandit ca ii va placea. M-am gandit la Magura Codlei pentru ca domina peisajul ce se vede de la casa de la ai mei si pentru ca este accesibila.
      Tata s-a descurcat admirabil, fiind intr-o forma fizica foarte buna si demonstrandu-mi ca l-am subestimat. Aproape de varf am vizitat o grota de a carei existenta nu stiam, apoi am traversat niste zone foarte intinse acoperite de ghiocei. De fapt, in viata mea nu am vazut atatia ghiocei la un loc. Erau risipiti atat in padure cat si in poieni. Mai departe, dupa o coborare foarte abrupta prin padure, am iesit inspre Holbav si Poiana Marului, unde se desfasura o priveliste foarte faina spre Piatra Craiului. Dupa ce am trecut de Cetatea Neagra, am coborat inapoi pe drumul pe care am venit, incheind astfel o bucla imprejurul Magurii.

    M-am bucurat de prilejul de a petrece timp alaturi de tatal meu si sper la o urmatoare iesire in aceasta configuratie cat de curand.

03.05.2012 - Piatra Mare

O tura de relaxare in care am plecat cu o ora intarziere. Lucru care nu a fost deranajant pentru noi (Marius, eu, Nicu, Pupaza si Dani) dar a fost pentru Bejan, care ne-a asteptat in Dambul Morii tot acest timp.
           Urcarea am facut-o intr-un ritm foarte lejer, discutand diverse, Marius lasandu-ne in urma. Am urcat pe drumul familial, intalnind in partea dinspre cabana petece generoase de zapada. Dupa ce ne-am regrupat cu MArius care ne astepta de ceva timp, am facut o poza si am pornit pe coborare, nu inainte de a admira peisajul, care era foarte fain. Coborarea a fost super! Si portiuni tehnice, si portiuni de viteza, plus ca s-a desfasurat pe distanta foarte lunga. Niciun eveniment notabil nu s-a petrecut, cu exceptia unei pene facute de Bejan. Din Dambul Morii am purces pe asfalt, pana in Brasov.
           Lumea a mers apoi la o bere, iar eu m-am dus acasa.

29.04.2012 - Trofeul Chindiei

Ar fi cazul sa recuperez ce nu am mai scris. O voi face insa un pic mai succint
Trofeul Chindiei a reprezentat primul meu maraton de mtb. Mi-a placut foarte mult, datorita atmosferei, a traseului, si a organizarii in general. Am participat impreuna cu Cozma.
La start s-a rulat o distanta de aproximativ 4 km pe asfalt, in pluton, lucuru ce mi s-a parut interesant. Am evoluat relativ bine pe traseu. Pe urcari tari si pe coborari depaseam, pe plat si pe urcari mai domoale eram depasit, pentru ca nu eram in stare sa mentin un ritm constant. M-am deshidratat un pic in timpul cursei, pana la nivelul la care nu mai aveam ce sa transpir. Pe langa faptul ca era foarte cald, din cauza adrenalinei am uitat sa ma hidratez. Din fericire, in postul de realimentare am restabilit echilibrul. Traseul a fost foarte fain, cu potiuni de coborare rapide, cu urcari faine dar si cu niste pusbike-uri in plin soare arzator, care ai fi dorit sa se termine mai repede.

La final m-am clasat pe pozitia a 14-a la categoria mea si pe 35 la general la semimaraton, intrand astfel in primul sfert de participanti. Eu unul am fost foarte multumit de plasare.
Concluzionand a fost o experienta foarte placuta, motiv pentru care m-am inscris si la alte maratoane. Intre timp am mai facut ture de bicicleta, pe care nu le voi publica insa, deoarece nu am poze si le consider simple "antrenamente".

13.04.2012 - Bunloc

O iesire relaxanta impreuna cu Marius. Am hotarat inca de la inceput ca nu avem chef sa fortam, ci doar sa facem o plimbare pentru a ne bucura de vreme.

Am inceput in fata blocului la Marus, unde mi-am facut franele. Ne-am indreptat apoi spre Kronstatd pentru a obtine niste autorizatii, dupa care am inceput tura propriu zisa. A, nu inainte de a-i face niste poze mandriei colegului meu, proaspat spalata(vorbesc de bicicleta).

Am urcat prin spate pe la Europharm si am ajuns la Zoo. De aici am urcat pe banda rosie pana intr-o culme ce se continua inspre Crucurul Mic. Panta e destul de mare asa ca facem mai mult push bike. De aici urmeaza o coborare foarte naspa, inspre Dambul Morii. Daca nu am fi fost binedispusi, faptul ca a trebuit sa caram bicicletele la vale prin nooroi ne-ar fi enervat la culme.

In Dambul Morii am baut o bere ieftina la o terasa foarte faina, dupa care am purces spre Cabana Bunloc. Mi-a placut mult urcarea asta, pentru ca m-a solicitat, dar am reusit sa o urc in proportie de 90% pe bicicleta, lucru ce mi-a crescut un pic respectul de sine. Ultima portiune, de la cabana pana la statia de telescaun am urcat-o pe langa bicicleta. Vremea era superba. Bucegii, Postavaru si Piatra Mare se vedeau super fain, iar deasupra noastra se invarteau vreo 5-6 parapantisti. Am admirat toate acestea pe indelete, mancand placinta de mere de la mama si discutand cu cel ce se ingrijeste de functionarea telescaunului.

A urmat apoi coborarea. Si ce mai coborare! Marius a hotarat sa coboram pe traseul de la "On the Rocks", iar eu m-am alaturat ideii lui. Am avut timp de 15 minute morcovul in c*r, cu tot cu iepure. Ma gandesc ca baietii aia zboara pe aici cu 60km/h iar eu stau intr-un echilibru precar pe o panta care imi da palpitatii - buna treaba! Raman totusi pe bicicleta, pana cand franele mele se hotarasc sa cedeze( din cauza fenomenului de fading) si eu zbor in cap, incercand sa il evit pe Marius, care se oprise. Am scapat totusi ieftin, fara nicio lovitura semnificativa.

Ne intalnim pe coborare cu Balan si profitam de ocazie ca sa mai lenevim. Balan era saracul la o plimbare de refacere, turele prin ploaie si semimaratonul Brasovului punandu-si amprenta grav asupra starii lui de sanatate. Ne salutam si plecam mai departe, fiecare in treaba lui. In Brasov ma despart de Marius si ma duc acasa sa mananc. Eram lihnit.

O iesire faina, cum presimt ca vor mai fi multe vara asta. Totul e sa fie frumoasa vremea, nu ca in momentul asta.

09-12.04.2012 - Persani

A trecut mult timp de cand nu am mai stat o perioada lunga de timp la bunici,in satul Vladeni.. Timp de 10 ani aici mi-am petrecut toate vacantele. Aici am invatat sa merg fara maini pe bicicleta, aici m-am plimbat alaturi de prietenii din copilarie pe toate ulitele satului si prin imprejurimi si tot aici am cazut de nenumarate ori, cazaturi ce au lasat urme vizibile pe corpul meu pana in ziua de azi. Am hotarat sa ma intorc pentru a petrece cateva zile aici.

Hotarasem sa plec de la parintii mei, din Dumbravita, duminica seara. Din cauza vremii, insa, am amanat plecarea pentru ziua de luni. Astfel, luni dimineata m-am trezit si dupa ce am mesterit un pic la bicicleta, am hotarat sa plec. M-am imbracat gros, dar de cand am iesit din casa, vantul m-a luat in primire. Nu o sa povestesc foarte mult despre drum. Atat doar ca au fost cei mai lungi 6 km din viata mea, desi nu cred ca au durat mai mult de 15 minute. Mi-a inghetat fiecare bucatica din corp, dar mai ales mainile. Am ajuns la bunici mort de frig si m-am culcat. Am dormit pana seara, cand m-am trezit, am mancat si am adormit la loc pana ziua urmatoare. S-ar putea ca si conditiile prin care am venit sa-si fi spus cuvantul.

Ziua urmatoare hotarsem sa merg pe un drum pe care mi-am dorit tot timpul sa ajung. L-am cooptat si pe varul meu, care si-a exprimat dorinta de veni cu mine si am plecat. Vream sa merg pe drumul forestier Valea Carbunarii, loc de unde locuitorii satului Vladeni au exploatat lemnul pentru obtinerea mangalului din cele mai vechi timpuri. Stiam ca pe aceasta vale se gaseste si un lac natural, izvor de povesti mitologice pentru localnici, astfel incat de abia asteptam sa vad zona. Dupa vreo 4 km, insa, timp in care s-a sfarsit si varul meu, am ajuns la o poarta care bloca drumul. O poarta foarte mare, continuata in ambele directii de un gard de plasa foarte solid.

Dupa o consultare telefonica cu tatal meu am hotarat sa nu sar, ci sa ma intorc.

Mai tarziu am aflat ca zona inchisa este o rezervatie pentru protejarea unei faune de ursi. M-am intors asadar si am hotarat sa merg pe un alt drum forestier, Geamana, de data asta fara insotitor, pentru ca varul meu a hotarat sa se retraga. Putin asfalt, dupa care ajung la drum. Stiam ca drumul duce spre lacurile si strandul de la Codlea, informatie care se pare ca era eronata. Dupa ce trec de niste foste grajduri intalnesc un padurar, care imi zice ca drumul se sfarseste dupa vreo 5 km, spunandu-mi ca ar trebui sa ma intorc, ca nu e nimic de vazut; ciudata atitudine. Dau mai apoi de un cioban, care imi zice ca drumul ajunge dupa vreo 10 km in localitatea Holbav, mergand prin spatele Magurii.

Ei, asa mai merge! Trec de o bariera si intru intr-o zona foarte salbatica. Am vazut o gramada de vulpi si caprioare, precum si copaci cazuti de ceva timp in drum si lasati acolo, semn ca in zona nu mai exista exploatari.

Drumul se sfarseste si continua cu o poteca foarte lata. Intre timp, in jurul meu, totul devenise alb. Urc pana in culme, de unde incep sa se vada primele case risipite ale localitatii, si hotarasc sa ma intorc, deoarece era tarziu. Cobor pe acelasi drum pe care am urcat, trec pe langa ciobanul care mi-a dat indicatii, care se arata foarte mirat de intoarcerea mea rapida si ajung acasa, dupa o mica intalnire de gradul 1 cu niste caini de stana.

Marti am hotarat sa merg pe un traseu recent marcat de cei de la clubul Amicii Salvamont, care ajunge pe varful Plesita, unul din varfurile care domina satul, alaturi de Magrua Codlei, varf pe care doresc de mult timp sa ajung.

Am plecat pe drumul forestier de pe Valea Hamaradea, avand parte de un peisaj foarte fain. Din cauza atmosferei curate, pe fundalul satului se reflectau Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, iar albul lor contrasta foarte bine cu verdele proaspat al pasunilor. Chiar la intrarea in padure am avut parte de o goana nebuna a unor caini. Am pedalat cat am putut de repede si nu au reusit sa ma ajunga. Au reusit totusi sa ma sperie destul de zdravan. Am placerea de a-i umple frigiderul posesorului de cabana care a hotarat ca un gard care sa nu permita cainilor sa iasa din curte nu e foarte important. Am continuat pe drumul foarte bine intretinut si nesperat de lung. Ma gandeam ca o sa fie mai scurt, dar observam ca ma indrept spre N-E destul de mult. Din cand in cand mai vedeam marcaje, semn ca sunt pe drumul cel bun. Trec de o masina, care cred ca era de braconieri, si ajung in capatul drumului, unde niste tigani care exploatau (furau) lemne, care ma directioneaza.

Urc pe un drum de Taf pana in culme, afundandu-ma in noroi pana la gat, alunecand in toate directiile, carand bicicleta si impingand la ea. In culme noroiul dispare, dar apar arbustii! Inalti cat mine, cazuti in poteca, erau impenetrabili. In realitate nu era chiar asa neplacut, dar cu o bicicleta dupa mine se complicau lucrurile. Merg pe culme, intersectez altele, cand pe bicicleta, cand pe langa, si ajung in final sa vad Vf. Plesita. Nu mai e mult! Padurea tanara se sfarseste si incepe o padure batrana, mult mai frumoasa si care facilita inaintarea. Ajung in varf si incepe coborarea! Cu viteza, prin frunze si peste radacini. Foarte faina! Din cauza noroiului am reusit pana jos sa imi tocesc complet sabotii de frana de pe spate. De aici am coborat pe drumul forestier Valea Caselor, ajungand in scurt timp inapoi in Vladeni. Dupamasa am mai facut o mica plimbare pana in Dumbravita si inapoi.

Joi a fost ziua plecarii. Mi-am luat bagajul, m-am urcat pe bicicleta si am plecat. Am hotarat sa nu vin pe soseaua principala, ce trece prin Codlea, ci sa merg pe o ruta alternativa, 50% asflatata, 50% macadam. Prima portiune, pana in Satu Nou, prin Dumbravita, traverseaza niste zone foarte faine, nefiind asfaltata. De aici, trecand prin Halchiu si Stupini, drumul e monoton si foarte circulat, mai ales de camioane.

Concluzionand, au fost niste zile foarte faine, in care am avut ocazia sa redescopar locuri din copilarie, privite insa cu alte ochi. Coborarile si urcarile stiute si-au pierdut mult din magnitutinea de alta data, iar drumurile au devenit mai scurte. Oricum, e o zona foarte faina, cu un potential turistic insemnat.

05.04.2012 - Brasov-Teliu

Dupa discutii cu Marius am hotarat o noua tura pe asfalt. Plecare s-a hotarat dupa-amiaza, astfel incat m-am trezit foarte tarziu. Din cauza amenintarii ploii si a faptului ca nu imi sunt foarte agreabile turele pe asfalt, mi-a cam pierit cheful de a merge, gandindu-ma ca as prefera sa fac o plimbare de unul singur pe drumurile din jurul poienii. Pana la urma m-am razgandit si am mers spre locul de intalnire.

Am plecat astfel Marius, Vlad, Braneanul (il numesc asa pt a evita confuzia cu celalalt Vlad) si cu mine. Dintre toti, Marius era singurul ce a venit cu o cursiera, noi restul fiind ori cu biciclete de trekking ori mtb.

Pana in Tarlungeni m-am miscat foarte prost, nu reuseam deloc sa tin pasul cu baietii, care se tot departau de mine. Am hotarat sa ne oprim in Tarlungeni pentru a-mi umfla rotile, care aveau o presiune cam mica pentru asfalt. Ajutati de o ceata de tiganusi binevoitori am rezolvat problema si am plecat mai departe. Decizia a fost foarte buna, deoarece acum ma miscam mult mai bine.

La intrarea in Teliu, la intersectia cu soseaua principala ce vine din Prejmer dam de mai multe masini de politie, dube ale fortelor de ordine si cete de tigani. Dupa ce ne opresc fara niciun

motiv, acestia ne lasa sa mergem mai departe. De aici incepem sa urcam spre Pasul Teliu. Panta se accentueaza treptat iar eu ii pierd din urma pe baieti, care se indeparteaza usor de mine. Ma asteapta la iesirea din sat (care are 8 km lungime), mancam un pic si abordam ultimii kilometri ai urcarii, cei mai grei.

Ajungem in pas, ne odihnim un mic, mai mancam o data si ii dam inapoi la vale! Coborarea este binevenita acum. Nu ne tragem sufletul prea tare, insa, deoarece si pe coborare pedalam cat putem de tare. Mai exact aproape 60 km/h conform vitezometrelor baietilor. Continuam un pic diferit drumul, mergand spre Prejmer. De aici alegem sa nu mergem pe soseaua principala, foarte aglomerata, asa ca ne indreptat spre Tarlungeni, prin Carpinis. Aici Vlad s-a taiat un pic, asa ca am hotarat sa facem o pauza de realimentare in Carpinis. Am baut o bere, am invatat de la Vlad sa mancam soia cruda, dupa care am revenit la drumul nostru. Din Tarlungeni Marius a abordat o ruta alternativa, prin Sacele, iar noi am mers pe unde am venit. Am intrat in Brasov exact cand se intuneca si am mers la mine sa mancam.

A fost o tura placuta, in care am avut ocazia sa revad locuri pe care le stiam, dar din alta perspectiva.

04.04.2012 - Tampa

A fost o tura clasica pe Tampa, alaturi de Marius si Anja. Ne-am intalnit in capatul la Dobrogeanu Gherea si, dupa ce l-am asteptat pe Marius ne-am indreptat toti 3 spre Saua Tampei. Urcarea pana in sa nu am reusit sa o fac integral pe bicicleta, parte din cauza lipsei de antrenament si parte din cauza pietrisului nebatatorit de pe drum, care da mari batai de cap. Trebuie sa gandesti dinainte o linie de trecere pentru a inainta, altfel te poticnesti. Si odata cazut de pe bicicleta, din cauza pantei, nu mai reusesti sa te pui la loc. Am impins vreo 50 de metri dupa care m-am asezat la loc in sa.

Ajunsi in saua Tampei, Marius si-a amintit ca Zorila era la catarat, astfel incat ne-am indreptat spre faleza pentru a-l saluta. Am facut si eu o mica urcare in mansa pe micul septar, incaltat cu papuceii nr. 47 ai lui Zorila dupa care am plecat. Am coborat in Saua Tampei, iar mai apoi in Valea Racadau. Marius s-a dus pana in gara iar la intoarcere am hotarat ca ar fi prea devreme pentru a ne opri, si am hotarat sa mai pedalam un pic.

Am facut o traversare foarte faina prin padure din Racadau pana in Cartierul Noua, pe poteci si pe drumuri forestiere. Am traversat prin spatele gradinii zoologice, unde eu am reusit sa cad in noroi, si dupa o urcare usoara ne-am oprit langa o troita, pe un deal, cu o buna vizibilitate spre imprejurimi.

Cu aceasta ocazie am putut vedea ce inseamna ambitia si determinarea. Nu o sa lungesc povestea, ideea e ca Marius s-a rugat Anjei sa-i dea o ciocolata pe care aceasta trebuia sa i-o duca bunicii ei timp de vreo 30 de minute. In final, exasperata, aceasta a cedat.

La intoarcere am venit prin oras. Ne-am despartit de Anja care urma sa plece in Spania ziua urmatoare si ne-am indreptat spre case.

25.03.2012 - Brasov-Sfantu Gheorghe

Cum vremea s-a incalzit si zapada s-a dus in oras, am hotarat si prima iesire cu bicicletele de anul acesta. Initial voiam impreuna cu Marius sa facem o tura de mtb, dar dupa ce acesta s-a intalnit cu Vlad s-a hotarat sa facem o tura pe asfalt. Astfel, dimineata urmatoare ne-am intalnit eu, Vlad, Marius si Adi (nu fara probleme, datorate schimbarii de ora), am pus la cale traseul si am plecat.

Ne-am indreptat initial spre Sanpetru, dupa care am mers inspre Bod. Lipsa vantului si temperatura exterioara potrivita, nici prea cald nici prea rece ne-au facut sa mentinem o viteza medie chiar buna. Din Bod am mers spre Harman, apoi spre Podu Olt. De aici am trecut in jud. Covasna si, trecand prin localitatile Dobolii de jos si Ilieni am ajuns in Sfantu Gheorghe. Calitatea asfaltului pe aceasta portiune a fost deplorabila, motiv pentru care Adi si Marius, care erau pe cursiere, au ramas in urma.

Dupa ce am baut o Harghita in Sfantu Gheorghe, Vlad s-a intors pe acelasi drum pentru a ajunge la munca iar noi am hotarat sa ne intoarcem prin Valcele. Aici asfaltul s-a schimbat in bine iar peisajul a devenit mai fain. Soseaua serpuieste prin niste zone surpinzator de curate, fara a avea urcari sau coborari prea tari, lucru care face plimbarea chiar placuta. Cand iesim din localitatea Araci suntem luati in primire de vant. Initial ne bate din fata, iar de la iesirea din Bod pana in Brasov ne bate din lateral. Atat de tare incat trebuia sa stau vizibil inclinat pentru a putea inainta.

Ajunsi cu bine in Brasov, mai repede decat credeam, am mers la mine sa mancam. Am facut in total aproximativ 75 de kilometri si, spre placuta mea surprindere, nu m-am resimtit deloc.

Intre timp am mai facut cu Marius o iesire foarte faina pe Tampa. Acum astept ca vremea sa isi revina.

16-18.03.2012 - Harghitei

Cu ocazia organizarii concursului de schi Memorial Mike Csaba, ne-am indreptat spre Harghita Madaras Balan, eu, Vlad, urmand ca din Sfantu Gheorghe sa il pescuim pe Postoaca. Drumul a fost destul de obositor, asfaltul din Harghita oferind surprize neplacute; respectiv, drumul era asfaltat impecabil, fara nicio denivelare, iar din loc in loc, fara nicio atentionare, aparea cate-o groapa suficient de mare incat sa iti rupa masina. Am urcat fara probleme forestierul pana in statiunea Harghita Madaras, iar dupa masa de seara ne-am bagat la somn.

A doua zi a fost ziua concursului. Dupa ce am platit taxa de inscriere, in schimbul careia am primit niste dulciuri si numarul de concurs, am facut o mica incalzire si ne-am indreptat spre zona de start. S-a tinut o mica sedinta tehnica bilinva dupa care s-a dat startul. Personal, nu eram foarte motivat si nu urmaream sa trag foarte tare de mine, telul meu fiind acela de a admira peisajul, de a ma bucura de zona si de a nu iesi ultimul. S-a plecat pe o urcare destul de domoala pana in Vf. Madaras, unde am resimtit niste dureri de stomac. Le-am atribuit atunci ciocolatei dubioase pe care ne-o dadusera la inscriere si pe care o mancasem cu aproximativ 30 de minute inainte de start. Ne-am dat focile jos si a urmat si prima coborare. Desi ma gandeam ca zapada grea imi va pune probleme, nu a fost deloc asa, reusind sa schiez suficient de bine incat sa fiu mandru de mine. Fericirea nu avea insa sa dureze mult, deoarece in urma unei caderi mi-am pierdut schiul, care a hotarat sa se duca la vale inspre padure. Pana l-am recuperat a trecut multa lume pe langa mine, ajungand astfel penultimul in cel de-al doilea post de control.

Destul de demoralizat am inceput ce-a de-a doua urcare. Doamne cat de cald era! Simteam ca nu mai pot. La jumatatea urcarii imi terminasem deja toata apa pe care o aveam la mine. Dupa ce depasesc destul de multi concurenti ajung la capatul celei de-a doua urcari, cea mai lunga din concurs. Am urcat pe alt varf de peste 1750 de m, al carui nume l-am uitat si pe care nu il gasesc pe nicio harta. Un element interesant erau stancile de origine vulcanica ce strajuiau varful, pe care le-am depasit atat pe urcare cat si pe coborare. Ajuns sus, baietii din post au avut amabilitatea de a-mi oferi sa beau niste ceai, dupa care a urmat cea de-a doua coborare. Ei bine, daca prima coborare a fost foarte faina, aceasta a fost senzationala! Au alternat portiuni de padure cu cele de pajiste, zapada foarte schiabila si inclinatia perfecta pentru mine. A fost pentru prima oara intr-un concurs cand am depasit concurenti pe coborare. Si inca destul de multi. Foarte mult mi-a placut!

Dupa ce mi-am pus focile pentru a treia si ultima oara,abordez si ultima urcare. Acum imi e si mai sete. Atat de sete incat am luat de 2 ori zapada de pe jos si am mancat-o. Imi dadea o senzatie de mai bine, puteam macar sa inghit. Sunt chiar obosit acum. Un grup de vreo 5 concurenti ma preseaza sin spate. Nu ii pot lasa sa ma depaseasca! Incerc sa ma departez de ei dar nu reusesc. Pana la final au ramas la o distanta constanta. Se vede finishul. Dar inainte sa se vada se aude! Muzica, galagie, voie buna si o voce amplificata care incurajeaza concurentii intr-o limba necunoscuta. Ma simt de parca as fi in alta tara. Primesc un ceai foarte bun, stau un pic de vorba cu Nusu dupa care ma indrept spre masina, unde baietii, care terminasera inaintea mea, ma asteptau. Am terminat in prima treime a clasamentului general. Ni s-a servit tuturor concurentilor un gulas absolut delicios, dupa care urmat premierea iar seara petrecere. Intre timp am mai facut o mica tura in zona pentru a vedea apusul. Dupa petrecere, m-am dus la cort destul de devreme, pe la ora 12 si m-am culcat.

Ziua urmatoare, ne-am urnit destul de greu si am facut inca o plimbare pana pe varf, dupa care ne-am intors. Baietii au cuborat pe schiuri pana in capatul drumului forestier iar eu i-am recuperat cu masina. La ora 20 eram in Brasov.

In final, pot spune ca a fost un concurs excelent, cu o organizare foarte buna si un traseu excelent. Vremea a fost de partea noastra si, in plus, am avut ocazia de a vorbi cu niste persoane demne de tot respectul, care mi-au deschis noi perspective. A fost un weekend pe cinste!

10.03.2012 - Postavaru

Am ajuns de data asta in Potavaru pentru a participa la Postavaru Night. Desi nu este cel mai dificil, nici cel mai spectaculos, Postavaru Night este cel mai reputat concurs de schi alpinism de la noi din tara. Acesta este la a sasea editie iar numarul mare de concurenti este atras de profesionalismul in organizarea concursului, izvorat din pasiunea celor din spatele lui. Este un Vertical Race, cu o diferenta de nivel de aproximativ 700 de metri. Startul se da in spatele clubului Rossignol, urcarea se face pe Drumul Rosu iar mai apoi pe Expres, finish-ul fiind la capatul telecabinei mici din poiana.

Din cauza proximitatii concursului ne-am adunat in numar mare, vreo 15 cpnt-isti, dintre care majoritatea mai participasera si la editiile anterioare. Desi nu mergeam cu planuri mari, sperantele mele erau sa scot sub 50 de minute. La intrebarile oamenilor, preferam totusi sa ascund chestia asta si sa declar o tinta mai modesta, de sub o ora.

Dupa formalitatile de la inceput, fac impreuna cu Vlad o mica incalzire, dupa care ne intoarcem la start. Ma asez un pic cam in spate si pana sa ma dezmeticesc aud startul. Dau sa plec tare si ma impiedic, observ ca se merge foarte incet si nu am cum sa ma strecor. Cine m-o fi pus sa ma pozitionez asa de in spate? Dupa ce trecem pe sub poarta reusesc sa trec pe dreapta plutonului si incep sa depasesc. Am plecat tare, dar nu fortat, observand ca in ritmul ales depasesc cu usurnta multi oameni. Inainte de cea mai lunga panta continua ii depasesc pe rand pe Smendre, Nicu si Paul si dupa un mic schimb de replici ma departez. Il ajung din urma pe Andrei si observ ca are un ritm foarte bun. Aleg sa ma pozitionez strategic in spatele lui si sa ma tin dupa el, nesimtindu-ma in stare sa il depasesc. Andrei merge bine, pe anumite portiuni simt ca fortez sa ma tin dupa el iar in alte momente scade ritmul sub al meu, dar prefer sa raman in spate. Ne intersectam si cu Paula, pe care cand o depasim, cand ne depaseste. Uitandu-ne inapoi coloana de frontale pare sa se intinda pana jos in Poiana.

Trecem pe langa Anda si Victor, care binevoitor ca intotdeauna se ofera sa imi dea frontala lui, observand ca a mea "secase" bateriile. Refuz oferta lui pentru ca oricum nu aveam nevoie, toti din jurul meu avand frotale bune si continui dupa Andrei. In poiana Ruia ma pozitionez in paralel cu el. Trecem pe langa Cezar care ne incurajeaza si ajunsi la baza ultimei urcari mai tari incep sa ma departez de Andrei. Reusesc sa imi gasec propriul ritm si ma tin o vreme dupa Paula, depasind-o apoi si pe ea. Ajung in ultimul plat de unde se vede finishul. Trec pe langa George care ma incurajeaza cand imi aude vocea. E interesant cat de mult conteaza niste simple vorbe de incurajare in astfel de momente.

Se vad ultimele 2 serpentine inainte de final si hotarasc ca am suficiente resurse pentru un mic sprint. Mai depasesc un concurent pe ultmii 50 de metri si iata-ma ajuns la finish! Timp Final 48:46. Mi-am indeplinit telul E mai multa lume aici care se pregateste de coborare. Ma reintalnesc cu Vlad, beau si eu un pic de ceai cald si dupa o mica pauza hotaram sa coboram. Pe coborare reusesc sa cad incercand sa ocolesc concurentii ce inca urcau. Ajungem la Cabana Postavaru unde in scurt timp ne regrupam cu totii, la o masa. E aglomerat si petrecerea e pe cale sa inceapa. Deoarece completarea diplomelor dureaza mult, petrecerea se prelungeste mult, energia de care dau dovada toti netradand faptul ca au terminat o cursa destul de istovitoare.

Incepe si premierea. Din cauza timpului limitat nu sunt premiati insa decat cei de pe podium la fiecare categorie si pe langa ei o parte din cei inscrisi inainte pe site. Dupa premiere mai stam putin dupa care coboram in Brasov, in miezul noptii.

A fost o experienta foarte placuta, atat in concurs cat si la petrecerea de dupa. Desi am mers destul de repede se pare ca organismul meu incepe sa se obisnuiasca, nemairesimtind nicio durere sau disconfort pe toata durata desfasurarii concursului, doar oboseala specifica efortului. Urmeaza Cupa Memoriala Mike Csaba in Madaras, dupa care sezonul de schi se apropie de sfarsit. Eu unul de abia astept sa scot bicicleta pe coclauri..

07.02.2012 - Postavaru

M-am gandit ca ar fi bine ca in saptamana premargatoare Postavaru Night sa efectuez o tura de recunoastere pe traseul concursului. Am plecat asadar cu autobuzul de poiana eu, Nicu, Cezar si Balan.

Am urcat pe Drumul Rosu, Balan alegand sa faca un veritabil antrenament in timp ce noi ne-am multumit sa urcam intr-un ritm lejer. Urcand pe expres ne-am intalnit cu Balan care deja cobora si care ni s-a alaturat pentru inca o mica urcare. Am hotarat sa urcam pana pe varf, deoarece niciunul din noi nu ajunsese anul acesta. Am coborat apoi printr-o mica portiune de padure paralela cu partia Kanzel iar mai apoi pe partia Sulinar pana in poiana. De aici am mers la sedinta CPNT.

24-26.02/01-04.03.2012 - Iezer

In perioada 24.02 - 04.02.2012, Cpnt a organizat in Muntii Iezer, la Cabana Cuca, tabara de iarna, o traditie in cadrul clubului. Desi mi-ar fi placut, din cauza scolii, nu am putut sa stau pe toata perioada desfasurarii taberei.

Am plecat din Brasov vineri seara destul de tarziu, astfel incat am urcat pe noapte pana la Cabana Cuca. Extenuati fiind de bagajele mari, am hotarat ca al doilea transport, cel cu mancarea necesara pentru cele 10 zile sa il facem ziua urmatoare. Ne-am trezit destul de devreme, am mancat putin si am plecat inapoi la duba pentru a transporta mancarea. Am incercat sa distribuim corect geutatile si in 50 de minute eram inapoi la cabana. Dupa masa de pranz am hotarat ca nu puteam irosi restul zilei, prin urmare am organizat o mica tura. Am urcat abrupt prin padurea de pe piciorul ce pleaca din spatele cabanei pana in Saua Gradisteanu, unde am fost intampinati de un vant puternic si de un peisaj crepuscular. Pe ultima portiune inainte de creasta zapada era inghetata, asa ca unii au ales sa nu mai continue iar eu am pus schiurile in spate si am urcat pe picioare. Coborarea a fost fantastica in prima parte si dezamagitoare in a doua. Daca pe portiunea inghetata (unde intial credeam ca imi va fi frica sa ma dau) am schiat chiar acceptabil, mai jos zapada s-a transformat intr-o crusta in care mie imi era imposibil sa ma descurc. Din fericire, cu exceptia catorva, printre care Nicu, Pupaza si Vlad, nici ceilalti nu au schiat mai bine, asa ca nu am fost foarte demoralizat. Prin padure, dupa ce am ajuns la concluzia ca nu ma descurc, am ales sa cobor pe jos, ajungand deodata cu Pupaza si Bejan care au coborat pe schiuri.

A doua zi dupa ora pranzului o parte din noi trebuia sa plecam din tabara, dar am ales sa ne alaturam grupului mare in efectuarea unei ture, urmand ca apoi sa ne retragem la cabana. Am urcat pe valea Tambura si mi-a placut la nebunie. Daca la inceput valea era larga, pe parcurs se ingusta, iar raul trebuia trecut de multe ori, recurgand la metode interesante. Dupa un timp ne-am despartit de grupul mare si impreuna cu Gabi, Andrei si Oana ne-am intors pe unde am urcat. Ceilalti au preferat sa coboare pe foci dar eu am ales sa le dau jos, coborand printre copaci. Zapada era inghetata, lucru care mi-a facilitat coborarea. De la cabana Cuca am coborat la Cabana Voina si, dupa un mic popas in Campulung, am ajuns nu foarte tarziu in Brasov, incheindu-se astfel prima etapa a sederii mele in tabara

M-am reintors joia urmatoare, impreuna cu Bejana, Irina si Heea. Intre timp cei ramasi in tabara mai efectuasera ture si construisera un igloo foarte fain. Ziua urmatoare am plecat in tura cu Balan, Smendre, Heaa, Andrei si Catalina, ultimii doi renuntand pe parcurs. M-am amuzat de entuziasmul meu care contrasta cu plictisul celorlalti, care petrecusera deja atatea zile pe schiuri. Am urcat pe Plaiul lui Patru, iar in ultima portiune de padure am avut parte de cea mai lipicioasa zapada pe care am vazut-o vreodata: se lipeau cred si 5kg de zapada pe un singur schi. Oricum, iesiti in golul alpin, acest lucru s-a estompat, zapada devenind mult mai buna. Dupa un mic popas la cea mai faina stana pe care am intalnit-o pana acum, am continuat sa urcam pe culme, parasind mediul prietenos si insorit in care ne aflam si intrand intr-o adevarata furtuna de zapada. Am ajuns la aproximativ 5 minute de Vf Batrana si din cauza vizibilitatii precare si a vantului am hotarat sa coboram. Coborarea ma incanta, deoarece era foarte lunga si cu o diferenta de nivel de aproximativ 1200 de metri. Asteptarile mi-au fost confirmate: zapada avea consistente diferite, lucru care transforma schiatul intr-un exercitiu de supravietuire in inccercarea de a ramane pe schiuri. In padure am coborat printre copaci, lucru destul de placut, ajungand in cele din urma la cabana. Intre timp cabana se umpluse cu multi alti cpnt-isti ajunsi in timpul zilei acolo iar seara a fost destul de animata.

Sambata am coborat impreuna cu Postoaca, Vlad si Victor pana la Cabana Voina iar de acolo cu masina pana in Leresti, unde am mai facut o aprovizionare cu cele trebuincioase. Pe drum, la intoarcere, l-am intalnit pe Smendre care pusese o mansa pe un diedru de aprox 15 metri si am profitat de prilej pentru a ne catara. Mi-a placut, mai ales ca sub incurajarile celorlalti am reusit sa urc pana sus.

Duminica a fost ziua plecarii. Dupa ce am strans, lucru realizat surpinzator de repede, am coborat cu totii la Voina, ne-am imbarcat in masini si dupa mici peripetii cu duba, fiind aproape sa o rasturnam ne-am indreptat spre Campulung, unde am facut o pauza de mancat. Intorsi in Brasov am mers cu toti acasa la Bejani unde am mancat o pizza si ne-am uitat la pozele din tabara, marcand astfel incheierea acesteia.

18.02.2012 - Postavaru

Cum toata lumea era plecata la Bucegi Winter Race, am hotarat ca asi putea sa fac si eu o tura mai lejera de weekend. Il sun astfel pe Gabi vineri si ii propun o tura in Piatra Mare, el acceptand. Sambata dimineata la ora 10 am plecat asadar, dupa cum nu am hotarat, in Postavaru. Vream sa vad niste zone prin care nu mai fusesem si sincer imi era un pic lene sa mergem pana in Piatra Mare.

Ajunsi la Pietrele lui Solomon incepem sa urcam pe drumul galben, spre Poiana Nisipului. Desi urcarile erau domoale, stratul mare de zapada facea inaintarea anevoiasa, fiind astfel nevoiti sa facem urme cu randul. Ne-am intersectat si cu un drum forestier de a carui existenta nu stiam si am continuat urcusul spre Culmea Crucurului. Ajunsi aici, zapada era chiar mai mare decat cu 4 zile inainte. Brazii erau foarte incovoiati sub greutatea zapezii si te nelinisteau un pic cand treceai pe sub ei.

Sus in Ruia era ceata asa ca ne-am dat jos repede focile si i-am dat la vale. Imi plac partiile pentru ca pot incerca sa pun aplicare sfaturi de la schiorii mai rasariti decat mine, lucru pe care nu il pot face prin zonele neamenajate. Coboram pe langa Partia Lupului si ne indreptam apoi spre Poiana Aviatorilor. Drumul e mult mai lung decat crezusem initial dar e placut. Desi erau portiuni de coborare, panta era prea putin inclinata pentru ca schiurile sa alunece bine prin stratul gros de pulvar. In Poiana Aviatorilor luam o pauza de masa iar eu il sun pe tatal meu pentru a rezolva o confuzie legata de traseu. Continuam un pic pe langa sosea dupa care incepem coborarea spre comuna Cristian. Dupa traversarea unei poieni mari incepe coborarea propriu-zisa. Alterneaza zonele de plat cu cele de coborare asa ca prefer sa nu imi mai inchid legaturile. Gabi procedeaza si el la fel dar dupa cateva "basculari" in fata concluzioneaza ca pentru el nu e ok.

Stiam ca urma sa ajungem in rezervatia de stejari seculari de la Cristian si eram curios vis-a-vis de cum arata aceasta, deoarece nu mai avusesem ocazia sa o vizitez de cand eram (mai) mic. Am avut un mic soc negativ. Mult mai urat de cat imi aminteam. Copaci parca mai mici si mai putini. Partea cu dimensiunea e lesne de inteles dar tind totusi sa cred ca au fost taiati o parte din ei. Nu stiu daca mai erau 20 de arbori in tot perimetrul si sunt convins ca numarul era mai mare in trecut. Gabi e si el dezamagit de cele vazute. In fine, continuam pe drumul forestier care ne scoate aproape de gara, unde avem surpriza sa vedem ca trenul avea sa vina in 15 minute. Perfect!

Am incheiat tura intr-o maniera placuta, servind in pizza in oras cu niste colegi.

14.02.2012 - Postavaru

Vorbisem cu o seara inainte cu Balan sa facem o tura in Postavaru, dar nu hotaraseram nimic concret. Intamplarea a facut sa ma intalnesc cu Balan in statie cand am iesit de la ore.

Ii propun sa mergem la mine sa mancam, sa imi iau si eu echipamentul, pentru ca mai apoi sa mergem in Postavaru.

Treburile fiind rezolvate, ne intoarcem in centru, Balan isi ia echipamentul de la Horatiu si hotaram sa mergem pe Crucurul Mare. Ne indreptam asadar spre alee de sub Tampa, unde constatam ca zapada mare ne permite sa ne punem direct pe schiuri. Perfect! Mai ales ca aveam o satisfactie stranie sa vad privirile mirate ale oamenilor. Urcam spre Saua Tampei si continuam apoi spre Poiana Stechil, unde facem o poza de grup. Zapada e mare dar totusi ne miscam repede. Doamne ce lung e drumul! Uitasem, dar aproximez ca are peste 10km pana in poiana Ruia. Inaintam prin zapada care pe schiuri ajunge pana la genunchi, Balan batand aproape integral urme. Dupa ce trecem de Crucurul Mare, stratul de zapada devine si mai baban. Lasarea intunericului si brazii incarcati de zapada ne-au creat ceva probleme, dar ne-am descurcat bine in final.

Ajunsi in poiana Ruia am mancat un pic apoi am mai urcat pe expres, pentru a ne bucura de o coborare mai lunga. Si ce coborare! Zapada proaspat batuta de ratracuri, fara damburi, parca era desprinsa dintr-un vis. Am avut mici divergente cu un sofer de ratrac care isi facea griji cam

mari privind securitatea noastra, dar care totusi nu a fost impertinent. Am ajuns in Poiana Brasov cu un zambet larg pe buze si ne-am indreptat spre drumul vechi, pentu a cobora la pietrele lui Solomon. Zapada a mai acoperit din gropile de pe acesta, asa ca am avut parte de o coborare mai putin zdruncinata.

Ajuns acasa am cazut lat, pentru ca, fara sa-mi dau seama, Balan avea dreptate spunand ca nu am mers chiar in ritm de concurs, dar nici in ritm de tura.

10-12.02.2012 - Bran

Cu ocazia organizarii primei lire din cadrul FRTE cpnt-istii s-au indreptat cu ambitii mari spre locatia desfasurarii evenimentului, si anume Bran. Nu voi insista asupra actiunilor petrecute in cele 2 seri, ci voi povesti tura efectuata sambata cu Vlad. Voi spune totusi ca cpnt-ul s-a descurcat extraordinar, in special cei care au organizat culturalul, respectiv maestrul Freddy, Cornel, Soaca si alaturi de ei Cezar si Oana. Iata si o mostra.

Ne-am trezit asadar sambata dimineata, am mancat si am plecat in tura. De mentionat ca Vlad e foarte legat de zonele din jurul Branului asa ca a hotarat sa facem o tura scurta in imprejurimi.

Pana la urma tura s-a transformat intr-una destul de serioasa, lucru despre care nu pot spune ca mi-a displacut.

Am plecat aproximativ din centrul Branului, traversand mai

multe culmi inspre sud, trecand prin satul Simon, apropiindu-ne de Moieciu de Sus. Am avut ocazia sa vedem niste caprioare de destul de aproape, am avut placerea de a ajuta un localnic si am intrat in discutie cu altii. Vremea a fost placuta, stratul foarte subtire de nori ce acoperea soarele risipindu-se intr-un final. Eu nu am facut niste coborari prea stralucite( in sensul ca ori am coborat pe langa schiuri ori numai in cap). As putea sa dau vina pe zapada dar e clar ca motivul principal pentru acestea a fost lipsa mea de experienta( handicap pe care sper sa il slefuiesc in timp). De apreciat totusi ca Vlad m-a asteptat cu rabdare la finalul fiecarei coborari.

Pe ultima urcare una din foci s-a opus cu inversunare sa se mai lipeasca, astfel incat

am mers cu o singura foca. Imi pare rau ca m-am enervat atat de rau incat nu am mai apucat sa ma bucur de ceea ce era in jurul meu. Bucegii si Piatra Craiului se vedeau in toata splendoarea lor, iar surile risipite pe dealuri, specifice zonei Branului intregeau tabloul. Am ajuns inapoi, acasa la Vlad, pe la ora 17. Am mancat alaturi de alti cpnt-isti care sosire intre timp, dupa care ne-am indreptat din nou spre Hanul Bran, pentru o noua seara de distractie

Ca o concluzie, a fost o tura foarte faina, prin niste zone necunoscute mie si, desi nespectaculoase, de o frumusete aparte.

05.02.2012 - Zarnesti

Dupa experienta placuta de la concursul din Predeal, am hotarat sa particip la concursul de schi alpinism organizat de cei din Zarnesti in memoria lui Dorel Jercan si Cosmin Conut.

Am plecat astfel de dimineata din Brasov cu duba lui Nicu 9 persoane, respectiv Balan, Smendre, Manu, Nicu, Pupaza, Iulia, Cristi Tutunea, Corina de la Amicii Salvamont si cu subsemnatul. Ajunsi in Zarnesti la locul de start, dupa incalzirea facuta incercand sa impingem duba care aluneca pe zapada, am inceput mici pregatiri premargatoare concursului. Simteam o emotie placuta inainte de start si in timpul micii incalziri pe care am facut-o. Si iata ca a venit si moemntul startului. Plec in ritm cu lumea, depasesc ceva persoane, il ajung din urma pe Nicu si ma tin dupa el. Il pierd dupa un timp din vedere, ramand putin mai in urma. Ma postez in spatele unui tip care are un ritm ce imi convine si ii dau la deal, avandu-l in vedere pe Postoaca care se mentinea la vreo 30 de m in fata mea. Cel care imi tinea trena a obosit, il depasesc si il ajung din nou pe Nicu din urma intr-un punct unde se dadeau jos schiurile, deoarece urma o urcare pe picior. Pe portiunea asta am simtit din nou durerea de ficat care mi-a dat batai de cap la Predeal, din fericire insa a durat mult mai putin si a fost mult mai putin pregnanta. Sub incurajarile lui Dani ma tin in continuare dupa Nicu, intr-un ritm nu foarte tare, dar potrivit pentru starea in care eram. Intr-un final, Nicu ma "pofteste" sa trec in fata lui si ma departez un pic de el, ajungand in postul unde incepea prima coborare.

Aici ne regrupam si cu Manu, dam jos focile, prindem legaturile si ne lansam la vale! Pana la prima cazatura, ocazie cu care Nicu trece pe langa mine, urmand sa-l mai vad la final. Ma ridic, mai schiez un pic, cad din nou. Pur si simplu stiam ce trebuie sa fac, dar din cauza oboselii si a zapezii foarte grele nu mai aveam forta necesara efectuarii virajelor. Ma consolez vazandu-l pe Manu care nu se descurca cu mult mai bine decat mine. Ajungem in satul Magura, in post, ne punem din nou focile si ii dam la deal! Pupaza, care intre timp ma ajunsese din urma, ma lasa sa trec si prinzandu-l din urma pe Manu, cu care aveam sa merg impreuna pana aproape de finish, urcam amandoi inapoi in Saua Magurii. Ritmul, clar mai incet decat pe prima urcare imi placea. As fi putut sa fortez si sa urc mai repede dar nu aveam motivatia necesara si nu stiu daca, extenuandu-ma, urcarea mi-ar mai fi facut atata placere. Prima parte a celei de-a doua coborari imi place. Desi obosit reusesc sa cobor mai bine, panta fiind mai putin abrupta iar consistenta zapezii mai potrivita, datorita temperaturii care scazuse intre timp. A doua parte a coborarii se desfasura pe un valcel abrupt unde am hotarat, atat eu cat si Manu, sa ne luam schiurile in spate si sa coboram pe picioare. Dani, care era arbitru in zona, ne asigura ca noi nu am fi coborat mai repede nici daca faceam acest lucru pe schiuri. Cand se mai domoleste panta incercam sa schiem dar vedem ca oboseala nu ne lasa. Ei bine, si acum s-a petrecut un eveniment ce ar fi putut fi usor evitat daca ascultam de sfatul lui Manu si mi-as fi pus mintea sa lucreze catusi de putin. Am hotarat sa dau drumul la schiuri si sa le recuperez mai de jos, ca sa nu le car degeaba. Astfel, primul schi a urmat traiectoria dorita de mine, insa al doilea a luat-o intr-o directie anapoda, indreptandu-se catre padurea ce se afla mai jos in vale. M-am dus dupa el si l-am cautat prin padure, mustrandu-ma pentru cele facute dar, in mod ciudat, nefiind nervos. Chiar imi placuse concursul pana atunci iar prostia mea nu reusea sa ma demotiveze. Am gasit schiul in cele din urma, am urcat din nou in traseu si am continuat! Intre timp ma depasise doar Pupaza, lucru care m-a bucurat, deoarece avusesem impresia ca am vazut mai multi concurenti trecand cat mi-am cautat schiul.

Si iata ca se vede si linia de sosire. Aud vocea lui Cornel, care a prezentat concursul, incurajandu-ma, fortez un pic si iata-ma la final. Sunt felicitat de prieteni, ma schimb de hainele ude si ies afara sa-i astept pe cei ce mai aveau sa vina. Inaintea festivitatii de premiere primim vin si ceai fierbinte, mancare si discutam despre cat ne-a placut concursul.

Dupa festivitatea de premiere ne-am toti la Dani, care urmeaza sa plece in Tailanda, si ne-am intins la discutii pana seara, cand ne-am intors in Brasov.

Concluzionand, pot spune ca nu regret deloc ca am participat. Concursul a fost bine organizat, traseul, desi putin cam scurt, a fost fain iar atmosfera foarte placuta. Nu m-am mai simtit asa obosit ca la Predeal si m-am bucurat mult mai mult de traseu. Pot sa zic ca acum mi s-a deschis apetitul pentru concursuri si ca abia astept sa vina vara ca sa particip si la concursuri de mtb si maratoane montane. Pana atunci, urmeaza Bucegi Winter Race.

29.01.2012 - Sugas Bai

Balan impreuna cu Postoaca au hotarat organizarea in Sugas Bai a unor cursuri de schi pentru incepatori. Desi numarul celor ce puteau sa vina si erau intr-adevar incepatori nu a fost mare, s-a hotarat totusi sa se organizeze, deoarece celelalte weekend-uri erau ocupate toate cu concursuri de schi de tura, lira, etc.

Am plecat astfel vineri seara din Brasov cu 2 masini, ajungand pe la ora 9 in Sugas Bai la Postoaca. Am mancat niste paste cu urda dupa care ne-am intins destul de mult in noapte, incantati fiind de acordurile lui Freddy, Cornel si Soaca. Ne-am trezit nu foarte de dimineata sambata si dupa ce am mancat, ne-am dus cu totii inspre partie.

Am facut o coborare destul de stangace ce m-a motivat sa raman la cursurile lui Balan, desi o parte din ceilalti au mers in tura cu schiurile. Am avut astfel ocazia sa mai fixez niste cunostinte si sa imi imbunatatesc tehnica. Dupa incheierea cursurilor am facut cu Balan, Cipri, George Sacele si Catalina o tura de vreo 2 ore, in care am ajuns si pe varful Gorgo, cel mai inalt din zona. Am avut ocazia sa ne amuzam, dat fiind faptul ca pentru a ajunge la placuta cu varful trebuia sa cobori un pic. Am facut un mic ocol dupa care ne-am intors pe partie, iar mai apoi acasa. Aici Postoaca ne-a intampinat cu un gulas foarte bun, devenit deja traditie dupa inaugurarea clubului.

Duminica dimineata ne-am trezit ceva mai tarziu cu totii. Am avut placerea ca atunci cand am coborat sa gasesc masa pregatita si gata de a fi servita in 10 minute. Perfect! Dupa ce am mancat indestulator am plecat in tura cu Dan, Nicu, Smendre, Iulia, Pupaza, Balan, Catalina si Victor, care era la prima lui iesire cu schiurile. Am mers inspre Valcele, plecand direct din spatele cabanei si trecand peste varful mai sus amintit. Ne-am miscat intr-un ritm placut, numai bun pentru a-mi reveni dupa zilele in care am stat tintuit la pat. A urmat apoi coborarea inspre

localitatea Valcele, pe care o pot descrie folosind un singur cuvant: excelenta! O coborare prin pulvar, pe o panta potrivit de inlinata pt mine, printr-o padure de fag. Era incredibil de placut, dat fiind faptul ca pentru prima oara ma simteam in relativ control prin astfel de zapada.

Dupa coborare bineinteles ca a trebuit sa urcam, pentru a ne intoarce in creasta. A urmat apoi o scurta portiune de plat, urmata de o coborare prin padure si de coborarea pe partie apoi.

Am mai facut o urcare pe partie, incercand sa imi mai imbunatatesc schiatul, dupa care frigul ne-a trimis la cabana. Aici am mancat o portie excelenta de fasole la ceaun, care a fost pe gustul tuturor, dovada fiind portile monstruoase pe care unii ( nu dam nume) le-au servit.

A urmat o scurta pregatire pentru a porni masinile ce au intampinat ceva probleme din cauza gerului, apoi ne-am intors in Brasov. Pot sa afirm ca a fost un weekend reusit, in care m-am simtit foarte bine (multumim gazdei Postoaca) si am reusit sa uit de zilele precedente.

22.01.2012 - Ciucas

Planuisem initial cu Victor o tura in Bucegi, pe creasta Bucsoiului sau pe Creasta Balaurului, respectiv Bucsoiul Mic. Din cauza vremii hotaram insa sa mergem in Ciucas, sa facem o tura mai usoara. In urma unor probleme cu incuietoarea de la usa masinii mele, a unor persoane care s-au retras, plecam in cele din urma din Brasov Victor, Razvan, Iulia, Andrada si cu mine.

Stiam ca Nicu si Dani erau si ei intr-o tura in Ciucas impreuna cu alti CPNT-isti si vorbim cu ei, expunand posibilitatea de a ne intalni la Cabana Ciucas. Parcam masina imediat la iesirea din DN1a si incepem sa urcam spre Cabana Muntele Rosu. Ne miscam incetisor dar imi prinde bine dupa concursul din ziua precedenta. Poteca e foarte frecventata, prin urmare zapada, care era intr-un strat foarte generos nu ne pune probleme.

De la Muntele Rosu hotaram sa mergem inspre Cabana Ciucas. Prin padure zapada avea peste 1 metru constant, in unele zone stratul fiind chiar mai gros. Mi se pare ciudat acum sa merg fara schiuri pe aici, dar e ok. Dupa un ultim urcus iesim in golul alpin la Cabana Ciucas, unde ne intampina o vreme capricioasa. Viscol, vizibilitate redusa, deja stiu scenariul. Intram in cabana unde mancam si ne felicitam pentru alegerea facuta, de a nu merge in Bucegi.

Hotaram sa mergem spre culmea Gropsoarele doar daca sunt urme batute, pentru ca altfel am fi ajuns in 2 zile inapoi acasa. In sinea noastra deja ne doream toti sa ne intoarcem iar cand iesim afara...nu sunt urme! Super, hai sa facem o poza si sa plecam de aici.

Ne intoarcem pe unde am venit si profitam de zapada mare sarind, impingandu-ne si aruncand cu bulgari unul intr-altul. De multi ani nu am mai vazut atata zapada, lucru ce ma bucura nespus.

Ajngem la masina si ne intoarcem in Brasov. Pe drum ninsoarea a afectat foarte mult traficul: tiruri care nu mai puteau urca, cozi de masini, toate ingredientele pentru a face condusul destul de dificil.

In Brasov intram in Ohaba unde ne intalnim cu ceilalti veniti din tura, alungati si ei de vreme. Mananc 2 mici foarte buni si o portie de cartofi prajiti aievea cu 4.5 lei! Au preturi foarte avantajoase la mancare: 11 lei meniul ce cuprinde felul 1 si felul 2, altele in fiecare zi, iar pe hartie par portii indestulatoare si bune.

Intors acasa ma pregatesc de scoala. A fost un weekend plin.

21.01.2012 - Predeal

Primesc invitatia de la Balan sa particip la un concurs de tura ce avea sa fie usor, imi spune el. Renunt asadar la invitatia la teatru si ma alatur baietilor care merg la concurs: Manu, Balan si Vlad.

Ajunsi in Predeal la Cabana Fulg de Nea ne inscriem in concurs asteptand startul. Incep sa apara participantii, multi dintre acestia fiindu-mi cunoscuti, cel putin din vedere sau dupa nume. Apuc sa fac o incalzire mai mult simbolica cu Vlad dupa care 3, 2, 1 si Start! Plec foarte repede, la fel ca si ceilalti de altfel. Constat placut ca cei din plutonul meu incetinesc in acelasi ritm cu mine pe masura ce inclinatia pantei creste. Incerc sa ma inscriu intr-un grup care sa aiba un ritm apropiat de al meu, sau un pic ridicat ca sa ma modiveze. Doamne cate iti trec prin cap in astfel de momente de efort maxim....ma gandeam daca voi mai participa vreodata la asa ceva, daca merita sa scot sufletul din mine astfel. Afundat in ganduri trec de o statie de telescaun, despre care vazusem inainte ca se afla la aproximativ 1200 de metri. Jumatate din urcare....e bine.

Ajungem pe o portiune de plat si incep sa fiu depasit....trec cateva momente pana cand realizez ca sunt de fapt intr-un concurs! Vad ca am resurse asa ca incep si eu sa accelerez. Inaintea ultimei urcari ii prind din urma pe cei ce m-au depasit, si incep sa ma departez de ei. In spate e un sir de frontale suficient de lung incat sa ma faca sa ma simt bine, stiind ca sunt ianintea atator concurenti. Toate bune si frumoase pana cand: dezastru(cliche!). O durere intepatoare imi cuprinde partea stanga a cavitatii abdominale. Mi-a cedat ficatul. Pot sa trag, am suflu, picioarele merg bine, dar totusi durerea ingrozitare ma tine in loc. Scap cateva icnete de durere. Ma uit in spate si vad ca Postoaca isi mentine avansul fata de mine...e clar ca nici el nu se simte ok.

Treptat durerea dispare si ajung la punctul maxim al urcarii, unde ma regrupez cu Manu si Postoaca. Dau repede focile jos si plec imediat dupa Manu. Coborarea care intial ma speria, acum imi place. Nu vad nimic, viscoleste si e noapte. Ii dau totusi blana la vale. Nu depasesc pe nimeni si nu sunt depasit. Ajuns pe o zona de plat ma poticnesc....eu nu stiu sa merg ca pe schiurile de fond, asa ca sunt depasit de 2 concurenti, intre care si Postoaca. Continui coborarea....incep sa se auda talangi si aclamatii.....vad finish-ul si...si stop. In fata mea e un gard de delimitare al partiei. Ma opresc vreo 10 secunde, studiez zona si mi se pare ca partia continua in stanga, ca apoi sa revina la finish. Ma indrept intr-acolo iar apoi observ o portita in gard. Ma bag prin ea si iata-ma la finish. Mi se noteaza numarul si timpul si ma revad cu cei cunoscuti, care ma felicita. Ii multumesc cu ocazia asta lui Marius, care a avut bunavointa sa ne astepte la finish si sa ne faca poze

Mai fac cu Balan, Manu si Vlad o urcare pana la portiunea de plat, urmata de o coborare frumoasa, in viraje, nu ca cea din concurs. Ma mai opresc din cand in cand sa salut oamenii si sa admir Predealul de sus. Am un sentiment placut de implinire.

Ne intoarcem la cabana, unde are loc premierea, apoi ne urcam in masina si plecam. Sunt fericit, bucatica aia de hartie A5 pe care e inscris numele meu si locul 25 inseamna atat de mult acum, incat uit toata suferinta din timpul urcarii.

Daca in timpul cursei aveam indoieli in ceea ce priveste participarea mea in viitor la vreun concurs, acum nu pot sa afirm decat ca astept cu nerabdare sa aud din nou numaratoarea inversa.

15.01.2012 - Bucegi

Vorbeam acum ceva timp cu Ruxi despre faptul ca intrasem intr-o perioada de letargie, un fel de monotonie, desi aveam activitate constanta...nu puteam sa afirm ca stateam degeaba. Sunt unele ture care reusesc sa ma scoata din starea asta si sa imi redea pofta de viata pentru cel putin 2 saptamani. Aceasta a fost una din acele ture, in care muntele parca m-a luat de guler si mi-a zis: "Bai prichindel, fii atent: te las sa umbli pe aici, dar cunoaste-ti limitele si vezi-ti lungul nasului, ca nu ne jucam!"

La ziua lui Cezar si a lui George mi-a propus Victor o tura in Bucegi impreuna cu Smendre. Ni s-a alaturat si Balan si iata-ne peste 2 zile, la ora 07:00 plecand din Brasov. Eu cu Balan ne-am luat schiurile in eventualitatea in care aveam sa mergem in Baiului, din varii motive. Parcam la Caminul Alpin si incepem sa urcam spre Refugiul Costila. Zapada e mai mica decat in zona Brasovului asa ca ne miscam destul de bine intr-un ritm constant. La refugiu mancam un pic, ne punem coltarii si incepem sa urcam pe Valea Costilei, pentru a face apoi traversarea in Valea Galbinele.

Urcam pantele destul de inclinate, coltarii infigandu-se bine in zapada inghetata si conferind incredere. Valea Galbinele o urcam foarte repede, starea zapezii fiind de partea noastra. Vantul ne atata totusi, viscolind zapada de pe platou si de pe versanti in ochii nostri. Inaintam repede pe vale, singurele obstacole fiind niste saritori neacoperite complet. Ne inscriem curand pe versantul din stanga noastra, unde incepe sa se profileze un horn, respectiv Hornul Coamei, initial putin adancit. Smendre abordeaza direct hornul, noi restul mergand pe fetele din dreapta. Intr-un traverseu expus alunec pe burta aproximativ jumatate de metru,

oprindu-ma cu pioletul intr-un smoc de iarba. Adrenalina imi inunda corpul si trec foarte

repede portiunea ce initial mi-a pus probleme, regasindu-ma apoi la loc sigur. Ne adapostim sub un bolovan mare cat Victor comunica cu Smendre in vederea alegerii unei rute. Ne urnim in cele din urma, eu avand nevoie de o cordelina la o saritoare, mai mult pentru suport moral. Tremur vreo 20 de minute mergand pe horn, dupa care reincep sa "functionez normal". Urmatoarele saritori, chiar daca destul de dificile le trec usor, pentru ca intr-un horn poti suplini lipsa de experienta cu ceva forta, respectiv te poti tara ca o rama intre peretii lui.

Ajungem in creasta Costila-Galbinele, unde mancam ceva rapid. Constat ca mi s-a rupt o manusa, prea tarziu insa, pentru ca doua degete imi degerasera deja. Continuam

urcarea spre platou pe niste pante foarte abrupte. Sus ne astepta o atmosfera extraordinara! V

iscolul puternic, vizibilitatea foarte redusa si soarele ce abia se mija printre nori creea o atmosfera demna de unul din poli, cel putin in conceptia mea. Coboram pe Valea Alba a carei intrare o nimerim intr-un moment in care vizibilitatea a mai crescut putin. Coboram repede, ajungand la saritoarea Carnului exact inainte de inserare. O trecem destul de repede,

printr-un mic salt in firul vaii. De aici in jos zapada isi schimba consistenta. Nu mai are deloc strat de

baza, coltarii izbindu-se in pietrele de dedesubt. Ajungem in punctul La Verdeata, ne dam jos coltarii si incepem coborarea prin padure la masina. In Busteni baietii savureaza o bere iar eu o ciocolata calda, indreptandu-ne apoi spre Brasov.

La aproape 10 zile de la aceasta tura, degeraturile mele sunt acum niste rani deschise pe buricele degetelor, in parte si din cauza incapatanarii si neglijentei mele. Par insa sa se vindece....

13.01.2012 - Postavaru

In urma alegerii noului consiliu de conducere al CPNT-ului, s-a facut o sedinta extinsa, in a carei ordine de zi s-a aflat organizarea Maratonului Brasovului. Am hotarat impreuna cu Cornel sa facem o tura de recunoastere, pentru a ne face o idee asupra traseului pentru maraton.

Ne-am intalnit asadar de dimineata in Piata Sfatului. Am urcat apoi pe niste strazi pana sub Tampa, de unde ne-am indreptat spre treptele lui Gabony. Pe aceasta urcare am scos betele, dupa ce mi-am dat seama ca nu pot sa tin ritmul lui Cornel. Am mers spre Vf Tampa, si am coborat apoi in Saua Tampei, notand toti timpii intermediari. Am coborat la Iepure, dupa care am mers pe forestierul de pe Valea Cetatii. Urcati in Culmea Crucurului, am mancat un pic si am coborat inapoi spre Poiana Stechil. De aici am coborat inapoi in Saua Tampei, unde am

hotarat ca va fi punctul de realimentare pentru alergatori, iar mai departe spre Racadau. Am mers pe poteca ce ocoleste orasul pe la baza Tampei, am trecut de trpetele lui Gabony, si ne-am intors in Piata Sfatului.

Concluzionand, a fost o tura placuta, intr-un ritm mai alert de mers decat al meu, care mi-a prins bine d.p.d.v. fizic.

10.01.2012 - Ciucas

Seara ma abordeaza Luci pe ym, indrebandu-ma daca nu as fi interesat de o tura cu schiurile ziua urmatoare in Ciucas. Nu ezit deloc, desi mentionez ca nu schiez bine. Ma asigura ca nu e nicio problema. Plecam asadar, ziua urmatoare din Brasov in formatie restransa: Dani, Fratzica si cu mine. 3 perosane intr-o duba cu 9 locuri care avem norocul sa consume decent. Lasam masina aproape de DN1a si incepem sa urcam spre Cabana Muntele Rosu. Zapada e din belsug si ne miscam foarte repede pe schiuri. Continuam de aici spre Cabana Ciucas. Pe coborarea inspre Valea Berii nu am legat legaturile si nu am dat jos focile, prin urmare am cazut de vreo 2 ori, dar la viteza mica. Urcam cu grija pentru a nu strica schiurile pe pietrele de pe drum si iata-ne ajunsi la noua Cabana Ciucas. Mancam rapid si iesim apoi afara, pentru a urca pe vf. Ciucas, desi vremea nu tinea cu noi. Si spun asta in cel mai rau sens al cuvantului. Viscol, frig si vizibilitate ce tindea spre zero. Ne orientam destul de bine si ajungem repede pe vf. Ciucas, desi la un moment dat ne-am trezit pe o muchie, inconjurati din 3 parti de prapastii; am reusit sa depasim repede acest moment, totusi. Ei bine, de pe varf a inceput aventura pentru mine. Daca pe partii mai schiez cat de cat, pe munte, cu vizibilitate scazuta, strat neuniform de zapada, pante abrupte si musuroaie de iarba se pare ca am probleme. Cobor greu, mai pe schiuri, mai pe langa, baietii neavand oricum sa ma astepte prea mult. Abia cand pantele se mai indulcesc, dupa ce am trecut de cetatea Tigailor reusesc sa schiez si eu cat de cat. Punem la loc focile si incepem urcarea spre punctul La Rascruce, aflat in Muchia Gropsoarelor. De aici, datorita faptului ca era aproape noapte si a oboselii acumulate, hotarasc sa cobor pe langa schiuri. Zapada mare, pana la genunchi, pe alocuri si mai sus. Am transpirat ceva! In fine, mai sus de Cabana Muntele Rosu am hotarat sa imi pun si eu schiurile. Dat fiind faptul ca panta era putin inclinata, am gustat si eu bucuria de a schia prin pulvar. Chiar e fain. Am coborat in continuare pe schiuri pana la masina, de unde am plecat spre Brasov.

Din cauza vremii ru nu am facut poze, prin urmare le astept pe cele (foarte putine) de la Fratzica.

08.01.2012 - Postavaru

Pentru a profita de caderile masive(cliche!) de zapada cazute in zilele precedente, hotaram o tura in postavaru, ignorand faptul ca era weekend si poiana avea sa fie plina de bucuresteni. Am plecat din Brasov cu masina lui Cornel mic, balan, eu, George si Marius. In poiana ne-am intalnit pana la urma cu Cezar, care avea si el schiuri, Ruxi, Teo, Liviu, iar mai apoi cu Iulia, Nicu, Pupaza, Fratzica. Eram multi, asa ca hotaram sa ne grupam functie de ce doream sa facem. Urcam spre varful Postavaru, eu cu Balan si Cornel mic pe schiuri, Cezar
George si Marius, care era cu placa, pe jos. Din cazua unor defectiuni la legaturi Cornel e nevoit sa se intoarca. Ajungem asadar sus, de unde coboram, unii pe Lupu iar altii pe Drumul Rosu. M-am laudat lui Cezar si lui George despre cat de bine schiasem zilele trecute, iar legile lui Murphy intervin fara ezitare. Am mers oribi. Am cazut des, ma dadeam de parca nu am mai schiat niciodata. Sa fi fost zapada, sa fi fost aglomeratia, nu stiu. Cert este ca nu mi-a placut delo de mine. Ajungem intr-un final jos, de unde Balan, George, Cezar si cu mine hotaram sa coboram pe drumul vechi pana in Brasov. A fosty genial! Sa schiezi pe un drum abrupt, prin

padure, noaptea si fara nicio sursa de lumina, pentru ca desi aveam frontalele la noi am hotarat ca asa e mai fain. Mai jos de statia de autobuz ne-a recuperat Cornel cu masina. Am mers mai apoi la George, unde ne-am lungit pana tarziu in seara, ca de obicei.

05.01.2012 - Postavaru

In tura din Fagaras i-am propus lui Balan sa facem o tura cu schiurile, pentru a invata sa merg pe schiuri de tura. E de acord. Ne intalnim asadar joi in statia de autobuz din livada, nu prea devreme, si urcam inspre Poiana Brasov. La baza partiei Bradu, Balan ma invata cum sa imi pun pieile de foca, imi mai da cateva indicatii si pornim la deal. Urcam pe partia Bradu, trecem apoi in Sulinar, pentru ca la "Zidul mare" sa invat cum sa abordez pantele abrupte. Ajunsi in
poiana Ruia admiram noul lac de acumulare creat pentru a asigura debitul de apa pentru tunurile de zapada ce au fost instalate in vederea Jocurilor Olimpice de iarna de tineret, ce se vor desfasura in Postavaru iarna viitoare. Continuam pe Sulinar spre Poiana Cristianul Mare si mai apoi spre varf. Dat fiind faptul ca era frig ne hotaram sa coboram repede. Imi pare prea abrupta prima portiune si cum nu am mai schiar de iarna trecuta hotarasc sa o cobor pe jos. Imi pun apoi schiurile si....raman surprins. Ma asteptam sa cad, sa nu mai pot sta pe ele, dar observ ca imi place. Lectiile din iarna anterioara se pare ca nu au fost asa usor uitate. Coboram pe Drumul Rosu pana la Cabana Postavaru, unde mancam. Continuam apoi coborarea tot pe aceeasi partie, care a fost acum complet modificata, dintr-un biet drum forestier intr-o adevarata partie.

Pana la statia de jos a noului telescaun de pe partia Lupu m-am obisnuit cu schurile si am curaj sa abordez chiar pante abrupte. Hotaram sa mai facem o urcare, pe partia Lupu de data aceasta. Raman stupefiat cat de abrupta este aceasta si nu ma pot inchipui schiind pe acolo. Cel putin nu iarna asta..cred..Revenind. Ajungem sus la intersectia cu Drumul Rosu si mai coboram inca o data pana in poiana, incheiind o zi de dchi reusita.