Treburile fiind rezolvate, ne intoarcem in centru, Balan isi ia echipamentul de la Horatiu si hotaram sa mergem pe Crucurul Mare. Ne indreptam asadar spre alee de sub Tampa, unde constatam ca zapada mare ne permite sa ne punem direct pe schiuri. Perfect! Mai ales ca aveam o satisfactie stranie sa vad privirile mirate ale oamenilor. Urcam spre Saua Tampei si continuam apoi spre Poiana Stechil, unde facem o poza de grup. Zapada e mare dar totusi ne miscam repede. Doamne ce lung e drumul! Uitasem, dar aproximez ca are peste 10km pana in poiana Ruia. Inaintam prin zapada care pe schiuri ajunge pana la genunchi, Balan batand aproape integral urme. Dupa ce trecem de Crucurul Mare, stratul de zapada devine si mai baban. Lasarea intunericului si brazii incarcati de zapada ne-au creat ceva probleme, dar ne-am descurcat bine in final.
Ajunsi in poiana Ruia am mancat un pic apoi am mai urcat pe expres, pentru a ne bucura de o coborare mai lunga. Si ce coborare! Zapada proaspat batuta de ratracuri, fara damburi, parca era desprinsa dintr-un vis. Am avut mici divergente cu un sofer de ratrac care isi facea griji cam
mari privind securitatea noastra, dar care totusi nu a fost impertinent. Am ajuns in Poiana Brasov cu un zambet larg pe buze si ne-am indreptat spre drumul vechi, pentu a cobora la pietrele lui Solomon. Zapada a mai acoperit din gropile de pe acesta, asa ca am avut parte de o coborare mai putin zdruncinata.
Ajuns acasa am cazut lat, pentru ca, fara sa-mi dau seama, Balan avea dreptate spunand ca nu am mers chiar in ritm de concurs, dar nici in ritm de tura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu