29.01.2012 - Sugas Bai

Balan impreuna cu Postoaca au hotarat organizarea in Sugas Bai a unor cursuri de schi pentru incepatori. Desi numarul celor ce puteau sa vina si erau intr-adevar incepatori nu a fost mare, s-a hotarat totusi sa se organizeze, deoarece celelalte weekend-uri erau ocupate toate cu concursuri de schi de tura, lira, etc.

Am plecat astfel vineri seara din Brasov cu 2 masini, ajungand pe la ora 9 in Sugas Bai la Postoaca. Am mancat niste paste cu urda dupa care ne-am intins destul de mult in noapte, incantati fiind de acordurile lui Freddy, Cornel si Soaca. Ne-am trezit nu foarte de dimineata sambata si dupa ce am mancat, ne-am dus cu totii inspre partie.

Am facut o coborare destul de stangace ce m-a motivat sa raman la cursurile lui Balan, desi o parte din ceilalti au mers in tura cu schiurile. Am avut astfel ocazia sa mai fixez niste cunostinte si sa imi imbunatatesc tehnica. Dupa incheierea cursurilor am facut cu Balan, Cipri, George Sacele si Catalina o tura de vreo 2 ore, in care am ajuns si pe varful Gorgo, cel mai inalt din zona. Am avut ocazia sa ne amuzam, dat fiind faptul ca pentru a ajunge la placuta cu varful trebuia sa cobori un pic. Am facut un mic ocol dupa care ne-am intors pe partie, iar mai apoi acasa. Aici Postoaca ne-a intampinat cu un gulas foarte bun, devenit deja traditie dupa inaugurarea clubului.

Duminica dimineata ne-am trezit ceva mai tarziu cu totii. Am avut placerea ca atunci cand am coborat sa gasesc masa pregatita si gata de a fi servita in 10 minute. Perfect! Dupa ce am mancat indestulator am plecat in tura cu Dan, Nicu, Smendre, Iulia, Pupaza, Balan, Catalina si Victor, care era la prima lui iesire cu schiurile. Am mers inspre Valcele, plecand direct din spatele cabanei si trecand peste varful mai sus amintit. Ne-am miscat intr-un ritm placut, numai bun pentru a-mi reveni dupa zilele in care am stat tintuit la pat. A urmat apoi coborarea inspre

localitatea Valcele, pe care o pot descrie folosind un singur cuvant: excelenta! O coborare prin pulvar, pe o panta potrivit de inlinata pt mine, printr-o padure de fag. Era incredibil de placut, dat fiind faptul ca pentru prima oara ma simteam in relativ control prin astfel de zapada.

Dupa coborare bineinteles ca a trebuit sa urcam, pentru a ne intoarce in creasta. A urmat apoi o scurta portiune de plat, urmata de o coborare prin padure si de coborarea pe partie apoi.

Am mai facut o urcare pe partie, incercand sa imi mai imbunatatesc schiatul, dupa care frigul ne-a trimis la cabana. Aici am mancat o portie excelenta de fasole la ceaun, care a fost pe gustul tuturor, dovada fiind portile monstruoase pe care unii ( nu dam nume) le-au servit.

A urmat o scurta pregatire pentru a porni masinile ce au intampinat ceva probleme din cauza gerului, apoi ne-am intors in Brasov. Pot sa afirm ca a fost un weekend reusit, in care m-am simtit foarte bine (multumim gazdei Postoaca) si am reusit sa uit de zilele precedente.

22.01.2012 - Ciucas

Planuisem initial cu Victor o tura in Bucegi, pe creasta Bucsoiului sau pe Creasta Balaurului, respectiv Bucsoiul Mic. Din cauza vremii hotaram insa sa mergem in Ciucas, sa facem o tura mai usoara. In urma unor probleme cu incuietoarea de la usa masinii mele, a unor persoane care s-au retras, plecam in cele din urma din Brasov Victor, Razvan, Iulia, Andrada si cu mine.

Stiam ca Nicu si Dani erau si ei intr-o tura in Ciucas impreuna cu alti CPNT-isti si vorbim cu ei, expunand posibilitatea de a ne intalni la Cabana Ciucas. Parcam masina imediat la iesirea din DN1a si incepem sa urcam spre Cabana Muntele Rosu. Ne miscam incetisor dar imi prinde bine dupa concursul din ziua precedenta. Poteca e foarte frecventata, prin urmare zapada, care era intr-un strat foarte generos nu ne pune probleme.

De la Muntele Rosu hotaram sa mergem inspre Cabana Ciucas. Prin padure zapada avea peste 1 metru constant, in unele zone stratul fiind chiar mai gros. Mi se pare ciudat acum sa merg fara schiuri pe aici, dar e ok. Dupa un ultim urcus iesim in golul alpin la Cabana Ciucas, unde ne intampina o vreme capricioasa. Viscol, vizibilitate redusa, deja stiu scenariul. Intram in cabana unde mancam si ne felicitam pentru alegerea facuta, de a nu merge in Bucegi.

Hotaram sa mergem spre culmea Gropsoarele doar daca sunt urme batute, pentru ca altfel am fi ajuns in 2 zile inapoi acasa. In sinea noastra deja ne doream toti sa ne intoarcem iar cand iesim afara...nu sunt urme! Super, hai sa facem o poza si sa plecam de aici.

Ne intoarcem pe unde am venit si profitam de zapada mare sarind, impingandu-ne si aruncand cu bulgari unul intr-altul. De multi ani nu am mai vazut atata zapada, lucru ce ma bucura nespus.

Ajngem la masina si ne intoarcem in Brasov. Pe drum ninsoarea a afectat foarte mult traficul: tiruri care nu mai puteau urca, cozi de masini, toate ingredientele pentru a face condusul destul de dificil.

In Brasov intram in Ohaba unde ne intalnim cu ceilalti veniti din tura, alungati si ei de vreme. Mananc 2 mici foarte buni si o portie de cartofi prajiti aievea cu 4.5 lei! Au preturi foarte avantajoase la mancare: 11 lei meniul ce cuprinde felul 1 si felul 2, altele in fiecare zi, iar pe hartie par portii indestulatoare si bune.

Intors acasa ma pregatesc de scoala. A fost un weekend plin.

21.01.2012 - Predeal

Primesc invitatia de la Balan sa particip la un concurs de tura ce avea sa fie usor, imi spune el. Renunt asadar la invitatia la teatru si ma alatur baietilor care merg la concurs: Manu, Balan si Vlad.

Ajunsi in Predeal la Cabana Fulg de Nea ne inscriem in concurs asteptand startul. Incep sa apara participantii, multi dintre acestia fiindu-mi cunoscuti, cel putin din vedere sau dupa nume. Apuc sa fac o incalzire mai mult simbolica cu Vlad dupa care 3, 2, 1 si Start! Plec foarte repede, la fel ca si ceilalti de altfel. Constat placut ca cei din plutonul meu incetinesc in acelasi ritm cu mine pe masura ce inclinatia pantei creste. Incerc sa ma inscriu intr-un grup care sa aiba un ritm apropiat de al meu, sau un pic ridicat ca sa ma modiveze. Doamne cate iti trec prin cap in astfel de momente de efort maxim....ma gandeam daca voi mai participa vreodata la asa ceva, daca merita sa scot sufletul din mine astfel. Afundat in ganduri trec de o statie de telescaun, despre care vazusem inainte ca se afla la aproximativ 1200 de metri. Jumatate din urcare....e bine.

Ajungem pe o portiune de plat si incep sa fiu depasit....trec cateva momente pana cand realizez ca sunt de fapt intr-un concurs! Vad ca am resurse asa ca incep si eu sa accelerez. Inaintea ultimei urcari ii prind din urma pe cei ce m-au depasit, si incep sa ma departez de ei. In spate e un sir de frontale suficient de lung incat sa ma faca sa ma simt bine, stiind ca sunt ianintea atator concurenti. Toate bune si frumoase pana cand: dezastru(cliche!). O durere intepatoare imi cuprinde partea stanga a cavitatii abdominale. Mi-a cedat ficatul. Pot sa trag, am suflu, picioarele merg bine, dar totusi durerea ingrozitare ma tine in loc. Scap cateva icnete de durere. Ma uit in spate si vad ca Postoaca isi mentine avansul fata de mine...e clar ca nici el nu se simte ok.

Treptat durerea dispare si ajung la punctul maxim al urcarii, unde ma regrupez cu Manu si Postoaca. Dau repede focile jos si plec imediat dupa Manu. Coborarea care intial ma speria, acum imi place. Nu vad nimic, viscoleste si e noapte. Ii dau totusi blana la vale. Nu depasesc pe nimeni si nu sunt depasit. Ajuns pe o zona de plat ma poticnesc....eu nu stiu sa merg ca pe schiurile de fond, asa ca sunt depasit de 2 concurenti, intre care si Postoaca. Continui coborarea....incep sa se auda talangi si aclamatii.....vad finish-ul si...si stop. In fata mea e un gard de delimitare al partiei. Ma opresc vreo 10 secunde, studiez zona si mi se pare ca partia continua in stanga, ca apoi sa revina la finish. Ma indrept intr-acolo iar apoi observ o portita in gard. Ma bag prin ea si iata-ma la finish. Mi se noteaza numarul si timpul si ma revad cu cei cunoscuti, care ma felicita. Ii multumesc cu ocazia asta lui Marius, care a avut bunavointa sa ne astepte la finish si sa ne faca poze

Mai fac cu Balan, Manu si Vlad o urcare pana la portiunea de plat, urmata de o coborare frumoasa, in viraje, nu ca cea din concurs. Ma mai opresc din cand in cand sa salut oamenii si sa admir Predealul de sus. Am un sentiment placut de implinire.

Ne intoarcem la cabana, unde are loc premierea, apoi ne urcam in masina si plecam. Sunt fericit, bucatica aia de hartie A5 pe care e inscris numele meu si locul 25 inseamna atat de mult acum, incat uit toata suferinta din timpul urcarii.

Daca in timpul cursei aveam indoieli in ceea ce priveste participarea mea in viitor la vreun concurs, acum nu pot sa afirm decat ca astept cu nerabdare sa aud din nou numaratoarea inversa.

15.01.2012 - Bucegi

Vorbeam acum ceva timp cu Ruxi despre faptul ca intrasem intr-o perioada de letargie, un fel de monotonie, desi aveam activitate constanta...nu puteam sa afirm ca stateam degeaba. Sunt unele ture care reusesc sa ma scoata din starea asta si sa imi redea pofta de viata pentru cel putin 2 saptamani. Aceasta a fost una din acele ture, in care muntele parca m-a luat de guler si mi-a zis: "Bai prichindel, fii atent: te las sa umbli pe aici, dar cunoaste-ti limitele si vezi-ti lungul nasului, ca nu ne jucam!"

La ziua lui Cezar si a lui George mi-a propus Victor o tura in Bucegi impreuna cu Smendre. Ni s-a alaturat si Balan si iata-ne peste 2 zile, la ora 07:00 plecand din Brasov. Eu cu Balan ne-am luat schiurile in eventualitatea in care aveam sa mergem in Baiului, din varii motive. Parcam la Caminul Alpin si incepem sa urcam spre Refugiul Costila. Zapada e mai mica decat in zona Brasovului asa ca ne miscam destul de bine intr-un ritm constant. La refugiu mancam un pic, ne punem coltarii si incepem sa urcam pe Valea Costilei, pentru a face apoi traversarea in Valea Galbinele.

Urcam pantele destul de inclinate, coltarii infigandu-se bine in zapada inghetata si conferind incredere. Valea Galbinele o urcam foarte repede, starea zapezii fiind de partea noastra. Vantul ne atata totusi, viscolind zapada de pe platou si de pe versanti in ochii nostri. Inaintam repede pe vale, singurele obstacole fiind niste saritori neacoperite complet. Ne inscriem curand pe versantul din stanga noastra, unde incepe sa se profileze un horn, respectiv Hornul Coamei, initial putin adancit. Smendre abordeaza direct hornul, noi restul mergand pe fetele din dreapta. Intr-un traverseu expus alunec pe burta aproximativ jumatate de metru,

oprindu-ma cu pioletul intr-un smoc de iarba. Adrenalina imi inunda corpul si trec foarte

repede portiunea ce initial mi-a pus probleme, regasindu-ma apoi la loc sigur. Ne adapostim sub un bolovan mare cat Victor comunica cu Smendre in vederea alegerii unei rute. Ne urnim in cele din urma, eu avand nevoie de o cordelina la o saritoare, mai mult pentru suport moral. Tremur vreo 20 de minute mergand pe horn, dupa care reincep sa "functionez normal". Urmatoarele saritori, chiar daca destul de dificile le trec usor, pentru ca intr-un horn poti suplini lipsa de experienta cu ceva forta, respectiv te poti tara ca o rama intre peretii lui.

Ajungem in creasta Costila-Galbinele, unde mancam ceva rapid. Constat ca mi s-a rupt o manusa, prea tarziu insa, pentru ca doua degete imi degerasera deja. Continuam

urcarea spre platou pe niste pante foarte abrupte. Sus ne astepta o atmosfera extraordinara! V

iscolul puternic, vizibilitatea foarte redusa si soarele ce abia se mija printre nori creea o atmosfera demna de unul din poli, cel putin in conceptia mea. Coboram pe Valea Alba a carei intrare o nimerim intr-un moment in care vizibilitatea a mai crescut putin. Coboram repede, ajungand la saritoarea Carnului exact inainte de inserare. O trecem destul de repede,

printr-un mic salt in firul vaii. De aici in jos zapada isi schimba consistenta. Nu mai are deloc strat de

baza, coltarii izbindu-se in pietrele de dedesubt. Ajungem in punctul La Verdeata, ne dam jos coltarii si incepem coborarea prin padure la masina. In Busteni baietii savureaza o bere iar eu o ciocolata calda, indreptandu-ne apoi spre Brasov.

La aproape 10 zile de la aceasta tura, degeraturile mele sunt acum niste rani deschise pe buricele degetelor, in parte si din cauza incapatanarii si neglijentei mele. Par insa sa se vindece....

13.01.2012 - Postavaru

In urma alegerii noului consiliu de conducere al CPNT-ului, s-a facut o sedinta extinsa, in a carei ordine de zi s-a aflat organizarea Maratonului Brasovului. Am hotarat impreuna cu Cornel sa facem o tura de recunoastere, pentru a ne face o idee asupra traseului pentru maraton.

Ne-am intalnit asadar de dimineata in Piata Sfatului. Am urcat apoi pe niste strazi pana sub Tampa, de unde ne-am indreptat spre treptele lui Gabony. Pe aceasta urcare am scos betele, dupa ce mi-am dat seama ca nu pot sa tin ritmul lui Cornel. Am mers spre Vf Tampa, si am coborat apoi in Saua Tampei, notand toti timpii intermediari. Am coborat la Iepure, dupa care am mers pe forestierul de pe Valea Cetatii. Urcati in Culmea Crucurului, am mancat un pic si am coborat inapoi spre Poiana Stechil. De aici am coborat inapoi in Saua Tampei, unde am

hotarat ca va fi punctul de realimentare pentru alergatori, iar mai departe spre Racadau. Am mers pe poteca ce ocoleste orasul pe la baza Tampei, am trecut de trpetele lui Gabony, si ne-am intors in Piata Sfatului.

Concluzionand, a fost o tura placuta, intr-un ritm mai alert de mers decat al meu, care mi-a prins bine d.p.d.v. fizic.

10.01.2012 - Ciucas

Seara ma abordeaza Luci pe ym, indrebandu-ma daca nu as fi interesat de o tura cu schiurile ziua urmatoare in Ciucas. Nu ezit deloc, desi mentionez ca nu schiez bine. Ma asigura ca nu e nicio problema. Plecam asadar, ziua urmatoare din Brasov in formatie restransa: Dani, Fratzica si cu mine. 3 perosane intr-o duba cu 9 locuri care avem norocul sa consume decent. Lasam masina aproape de DN1a si incepem sa urcam spre Cabana Muntele Rosu. Zapada e din belsug si ne miscam foarte repede pe schiuri. Continuam de aici spre Cabana Ciucas. Pe coborarea inspre Valea Berii nu am legat legaturile si nu am dat jos focile, prin urmare am cazut de vreo 2 ori, dar la viteza mica. Urcam cu grija pentru a nu strica schiurile pe pietrele de pe drum si iata-ne ajunsi la noua Cabana Ciucas. Mancam rapid si iesim apoi afara, pentru a urca pe vf. Ciucas, desi vremea nu tinea cu noi. Si spun asta in cel mai rau sens al cuvantului. Viscol, frig si vizibilitate ce tindea spre zero. Ne orientam destul de bine si ajungem repede pe vf. Ciucas, desi la un moment dat ne-am trezit pe o muchie, inconjurati din 3 parti de prapastii; am reusit sa depasim repede acest moment, totusi. Ei bine, de pe varf a inceput aventura pentru mine. Daca pe partii mai schiez cat de cat, pe munte, cu vizibilitate scazuta, strat neuniform de zapada, pante abrupte si musuroaie de iarba se pare ca am probleme. Cobor greu, mai pe schiuri, mai pe langa, baietii neavand oricum sa ma astepte prea mult. Abia cand pantele se mai indulcesc, dupa ce am trecut de cetatea Tigailor reusesc sa schiez si eu cat de cat. Punem la loc focile si incepem urcarea spre punctul La Rascruce, aflat in Muchia Gropsoarelor. De aici, datorita faptului ca era aproape noapte si a oboselii acumulate, hotarasc sa cobor pe langa schiuri. Zapada mare, pana la genunchi, pe alocuri si mai sus. Am transpirat ceva! In fine, mai sus de Cabana Muntele Rosu am hotarat sa imi pun si eu schiurile. Dat fiind faptul ca panta era putin inclinata, am gustat si eu bucuria de a schia prin pulvar. Chiar e fain. Am coborat in continuare pe schiuri pana la masina, de unde am plecat spre Brasov.

Din cauza vremii ru nu am facut poze, prin urmare le astept pe cele (foarte putine) de la Fratzica.

08.01.2012 - Postavaru

Pentru a profita de caderile masive(cliche!) de zapada cazute in zilele precedente, hotaram o tura in postavaru, ignorand faptul ca era weekend si poiana avea sa fie plina de bucuresteni. Am plecat din Brasov cu masina lui Cornel mic, balan, eu, George si Marius. In poiana ne-am intalnit pana la urma cu Cezar, care avea si el schiuri, Ruxi, Teo, Liviu, iar mai apoi cu Iulia, Nicu, Pupaza, Fratzica. Eram multi, asa ca hotaram sa ne grupam functie de ce doream sa facem. Urcam spre varful Postavaru, eu cu Balan si Cornel mic pe schiuri, Cezar
George si Marius, care era cu placa, pe jos. Din cazua unor defectiuni la legaturi Cornel e nevoit sa se intoarca. Ajungem asadar sus, de unde coboram, unii pe Lupu iar altii pe Drumul Rosu. M-am laudat lui Cezar si lui George despre cat de bine schiasem zilele trecute, iar legile lui Murphy intervin fara ezitare. Am mers oribi. Am cazut des, ma dadeam de parca nu am mai schiat niciodata. Sa fi fost zapada, sa fi fost aglomeratia, nu stiu. Cert este ca nu mi-a placut delo de mine. Ajungem intr-un final jos, de unde Balan, George, Cezar si cu mine hotaram sa coboram pe drumul vechi pana in Brasov. A fosty genial! Sa schiezi pe un drum abrupt, prin

padure, noaptea si fara nicio sursa de lumina, pentru ca desi aveam frontalele la noi am hotarat ca asa e mai fain. Mai jos de statia de autobuz ne-a recuperat Cornel cu masina. Am mers mai apoi la George, unde ne-am lungit pana tarziu in seara, ca de obicei.

05.01.2012 - Postavaru

In tura din Fagaras i-am propus lui Balan sa facem o tura cu schiurile, pentru a invata sa merg pe schiuri de tura. E de acord. Ne intalnim asadar joi in statia de autobuz din livada, nu prea devreme, si urcam inspre Poiana Brasov. La baza partiei Bradu, Balan ma invata cum sa imi pun pieile de foca, imi mai da cateva indicatii si pornim la deal. Urcam pe partia Bradu, trecem apoi in Sulinar, pentru ca la "Zidul mare" sa invat cum sa abordez pantele abrupte. Ajunsi in
poiana Ruia admiram noul lac de acumulare creat pentru a asigura debitul de apa pentru tunurile de zapada ce au fost instalate in vederea Jocurilor Olimpice de iarna de tineret, ce se vor desfasura in Postavaru iarna viitoare. Continuam pe Sulinar spre Poiana Cristianul Mare si mai apoi spre varf. Dat fiind faptul ca era frig ne hotaram sa coboram repede. Imi pare prea abrupta prima portiune si cum nu am mai schiar de iarna trecuta hotarasc sa o cobor pe jos. Imi pun apoi schiurile si....raman surprins. Ma asteptam sa cad, sa nu mai pot sta pe ele, dar observ ca imi place. Lectiile din iarna anterioara se pare ca nu au fost asa usor uitate. Coboram pe Drumul Rosu pana la Cabana Postavaru, unde mancam. Continuam apoi coborarea tot pe aceeasi partie, care a fost acum complet modificata, dintr-un biet drum forestier intr-o adevarata partie.

Pana la statia de jos a noului telescaun de pe partia Lupu m-am obisnuit cu schurile si am curaj sa abordez chiar pante abrupte. Hotaram sa mai facem o urcare, pe partia Lupu de data aceasta. Raman stupefiat cat de abrupta este aceasta si nu ma pot inchipui schiind pe acolo. Cel putin nu iarna asta..cred..Revenind. Ajungem sus la intersectia cu Drumul Rosu si mai coboram inca o data pana in poiana, incheiind o zi de dchi reusita.

03.01.2012 - Muntii Fagaras

Luni, 02 ianuarie 2012 ma aflam in tren, indreptandu-ma spre Brasov. Aveam chef de o tura, asa ca il sun pe Balan, care imi propune o tura ziua urmatoare in Fagaras, organizata de Nicu pentru un prieten de-al lui, un ghid montan din Ucraina.

Ora 04.00. E o atmosfera lugubra rau de tot. Inca nu a nins, si totul este gri. Ne strangem in fata la Nicu, subsemnatul, Balan, Luci Fratila, Dani, Smendre si Vlad Spiru. Ne ducem

sa ii luam de acasa pe Igor(mai sus mentionat) si pe 2 prieteni de-ai acestuia. Cu duba lui Dani si cu masina ucrainienilor ne indreptam spre Victoria, apoi spre Vistisoara, iar dupa

ce parcurgem aprox. 5 km pe un drum forestier lasam masinile, ne echipam si pornim spre Vf Moldoveanu, tinta noastra din acea zi. Igor si-a uitat acasa ghetele, lucru ce il va fi facut sa urce in clapari de partie. Foarte anevoios. Incepem sa urcam pe valea Vistei. Zapada nu prea era, noroi din belsug. O urcare faina, lina, ne conduce pana in fata refugiului de pe Valea Vistei, recent (re)construit. Aici mancam, dupa care incepem sa pasim in golul alpin. Lun

ga mai e valea asta! Vedem Vf Vistea mereu in fata, si, desi ne miscam repede, parca nu se mai apropie. Zapada incepe sa isi faca aparitia, asa ca Dani, Balan, Fratzica si 2

dintre ucrainieni isi pun in picioare schiurile de tura pe care pana acolo le carasera in spate. La un moment dat, pe urcare, Smendre si cu mine abordam un valcel inclinat, in speranta ca zapada va fi inghetata pe acesta

si ne vom misca mai repede. Asa a si fost, insa, numai in partea superioara. In partea de jos am inotat pe unele portiuni

in zapada pana mai sus de genunchi. Ajunsi la refugiul din Saua Vistei ne intampina un peisaj foarte frumos, familiar. Mancam, dupa care, in asteptarea ucrainienilor incercam sa ne odihnim, deoarece trecusera deja peste 10 ore de cand ne treziseram. Diversele probleme au facut ca ucrainienii sa se lase asteptati 2 ore, motiv ce ne-a determinat sa renuntam la urcarea varfului si sa ne intoarcem. Coborarea a fost extraordinara! Vhiar daca nu am aut schiuri, m-am folosit, atat eu cat si Vlad de fagasul facut de Nicu, care avea o punga si ne-am dat pe

fund 80% din coborarea pana in vale. Am avut ocazia sa-i admiram si pe cei pe schuri coborand, desi zapada le-a dat de furca. Dupa lungul drum prin padure am revenit la masini, si am plecat in directia...Sibiu, pentru a savura o ciorba la Kontiki. De departe cea mai buna cio

rba de burta pe care am mancat-o vreodata...de fapt este singura care imi place. Am ajuns in Brasov pe la 12 si direct la somn, care a durat pana ziua urmatoare la ora 14.

.

Resurection

Am hotarat sa rescriu. Am tatonat o perioada ideea asta, iar cand tatal meu m-a intrebat de ce nu mai scriu, mi-am dat seama ca are dreptate. De ce nu mai scriu? Greu de spus. Timp am, material de redactat am. Vad ca ultima postare e din 2010. Am facut multe ture de atunci, asa ca ar fi greu sa le repostez pe toate. Voi incepe cu anul 2012, rezumandu-ma la a posta doar activitatile cu caracter montan, fara alte evenimente sau actiuni la care am participat. Sper sa ma tin de data asta:D