21.01.2012 - Predeal

Primesc invitatia de la Balan sa particip la un concurs de tura ce avea sa fie usor, imi spune el. Renunt asadar la invitatia la teatru si ma alatur baietilor care merg la concurs: Manu, Balan si Vlad.

Ajunsi in Predeal la Cabana Fulg de Nea ne inscriem in concurs asteptand startul. Incep sa apara participantii, multi dintre acestia fiindu-mi cunoscuti, cel putin din vedere sau dupa nume. Apuc sa fac o incalzire mai mult simbolica cu Vlad dupa care 3, 2, 1 si Start! Plec foarte repede, la fel ca si ceilalti de altfel. Constat placut ca cei din plutonul meu incetinesc in acelasi ritm cu mine pe masura ce inclinatia pantei creste. Incerc sa ma inscriu intr-un grup care sa aiba un ritm apropiat de al meu, sau un pic ridicat ca sa ma modiveze. Doamne cate iti trec prin cap in astfel de momente de efort maxim....ma gandeam daca voi mai participa vreodata la asa ceva, daca merita sa scot sufletul din mine astfel. Afundat in ganduri trec de o statie de telescaun, despre care vazusem inainte ca se afla la aproximativ 1200 de metri. Jumatate din urcare....e bine.

Ajungem pe o portiune de plat si incep sa fiu depasit....trec cateva momente pana cand realizez ca sunt de fapt intr-un concurs! Vad ca am resurse asa ca incep si eu sa accelerez. Inaintea ultimei urcari ii prind din urma pe cei ce m-au depasit, si incep sa ma departez de ei. In spate e un sir de frontale suficient de lung incat sa ma faca sa ma simt bine, stiind ca sunt ianintea atator concurenti. Toate bune si frumoase pana cand: dezastru(cliche!). O durere intepatoare imi cuprinde partea stanga a cavitatii abdominale. Mi-a cedat ficatul. Pot sa trag, am suflu, picioarele merg bine, dar totusi durerea ingrozitare ma tine in loc. Scap cateva icnete de durere. Ma uit in spate si vad ca Postoaca isi mentine avansul fata de mine...e clar ca nici el nu se simte ok.

Treptat durerea dispare si ajung la punctul maxim al urcarii, unde ma regrupez cu Manu si Postoaca. Dau repede focile jos si plec imediat dupa Manu. Coborarea care intial ma speria, acum imi place. Nu vad nimic, viscoleste si e noapte. Ii dau totusi blana la vale. Nu depasesc pe nimeni si nu sunt depasit. Ajuns pe o zona de plat ma poticnesc....eu nu stiu sa merg ca pe schiurile de fond, asa ca sunt depasit de 2 concurenti, intre care si Postoaca. Continui coborarea....incep sa se auda talangi si aclamatii.....vad finish-ul si...si stop. In fata mea e un gard de delimitare al partiei. Ma opresc vreo 10 secunde, studiez zona si mi se pare ca partia continua in stanga, ca apoi sa revina la finish. Ma indrept intr-acolo iar apoi observ o portita in gard. Ma bag prin ea si iata-ma la finish. Mi se noteaza numarul si timpul si ma revad cu cei cunoscuti, care ma felicita. Ii multumesc cu ocazia asta lui Marius, care a avut bunavointa sa ne astepte la finish si sa ne faca poze

Mai fac cu Balan, Manu si Vlad o urcare pana la portiunea de plat, urmata de o coborare frumoasa, in viraje, nu ca cea din concurs. Ma mai opresc din cand in cand sa salut oamenii si sa admir Predealul de sus. Am un sentiment placut de implinire.

Ne intoarcem la cabana, unde are loc premierea, apoi ne urcam in masina si plecam. Sunt fericit, bucatica aia de hartie A5 pe care e inscris numele meu si locul 25 inseamna atat de mult acum, incat uit toata suferinta din timpul urcarii.

Daca in timpul cursei aveam indoieli in ceea ce priveste participarea mea in viitor la vreun concurs, acum nu pot sa afirm decat ca astept cu nerabdare sa aud din nou numaratoarea inversa.