Vorbeam acum ceva timp cu Ruxi despre faptul ca intrasem intr-o perioada de letargie, un fel de monotonie, desi aveam activitate constanta...nu puteam sa afirm ca stateam degeaba. Sunt unele ture care reusesc sa ma scoata din starea asta si sa imi redea pofta de viata pentru cel putin 2 saptamani. Aceasta a fost una din acele ture, in care muntele parca m-a luat de guler si mi-a zis: "Bai prichindel, fii atent: te las sa umbli pe aici, dar cunoaste-ti limitele si vezi-ti lungul nasului, ca nu ne jucam!"
La ziua lui Cezar si a lui George mi-a propus Victor o tura in Bucegi impreuna cu Smendre. Ni s-a alaturat si Balan si iata-ne peste 2 zile, la ora 07:00 plecand din Brasov. Eu cu Balan ne-am luat schiurile in eventualitatea in care aveam sa mergem in Baiului, din varii motive. Parcam la Caminul Alpin si incepem sa urcam spre Refugiul Costila. Zapada e mai mica decat in zona Brasovului asa ca ne miscam destul de bine intr-un ritm constant. La refugiu mancam un pic, ne punem coltarii si incepem sa urcam pe Valea Costilei, pentru a face apoi traversarea in Valea Galbinele.
Urcam pantele destul de inclinate, coltarii infigandu-se bine in zapada inghetata si conferind incredere. Valea Galbinele o urcam foarte repede, starea zapezii fiind de partea noastra. Vantul ne atata totusi, viscolind zapada de pe platou si de pe versanti in ochii nostri. Inaintam repede pe vale, singurele obstacole fiind niste saritori neacoperite complet. Ne inscriem curand pe versantul din stanga noastra, unde incepe sa se profileze un horn, respectiv Hornul Coamei, initial putin adancit. Smendre abordeaza direct hornul, noi restul mergand pe fetele din dreapta. Intr-un traverseu expus alunec pe burta aproximativ jumatate de metru,
oprindu-ma cu pioletul intr-un smoc de iarba. Adrenalina imi inunda corpul si trec foarte
repede portiunea ce initial mi-a pus probleme, regasindu-ma apoi la loc sigur. Ne adapostim sub un bolovan mare cat Victor comunica cu Smendre in vederea alegerii unei rute. Ne urnim in cele din urma, eu avand nevoie de o cordelina la o saritoare, mai mult pentru suport moral. Tremur vreo 20 de minute mergand pe horn, dupa care reincep sa "functionez normal". Urmatoarele saritori, chiar daca destul de dificile le trec usor, pentru ca intr-un horn poti suplini lipsa de experienta cu ceva forta, respectiv te poti tara ca o rama intre peretii lui.
Ajungem in creasta Costila-Galbinele, unde mancam ceva rapid. Constat ca mi s-a rupt o manusa, prea tarziu insa, pentru ca doua degete imi degerasera deja. Continuam
urcarea spre platou pe niste pante foarte abrupte. Sus ne astepta o atmosfera extraordinara! V
iscolul puternic, vizibilitatea foarte redusa si soarele ce abia se mija printre nori creea o atmosfera demna de unul din poli, cel putin in conceptia mea. Coboram pe Valea Alba a carei intrare o nimerim intr-un moment in care vizibilitatea a mai crescut putin. Coboram repede, ajungand la saritoarea Carnului exact inainte de inserare. O trecem destul de repede,
printr-un mic salt in firul vaii. De aici in jos zapada isi schimba consistenta. Nu mai are deloc strat de
baza, coltarii izbindu-se in pietrele de dedesubt. Ajungem in punctul La Verdeata, ne dam jos coltarii si incepem coborarea prin padure la masina. In Busteni baietii savureaza o bere iar eu o ciocolata calda, indreptandu-ne apoi spre Brasov.
La aproape 10 zile de la aceasta tura, degeraturile mele sunt acum niste rani deschise pe buricele degetelor, in parte si din cauza incapatanarii si neglijentei mele. Par insa sa se vindece....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu