18.02.2012 - Postavaru

Cum toata lumea era plecata la Bucegi Winter Race, am hotarat ca asi putea sa fac si eu o tura mai lejera de weekend. Il sun astfel pe Gabi vineri si ii propun o tura in Piatra Mare, el acceptand. Sambata dimineata la ora 10 am plecat asadar, dupa cum nu am hotarat, in Postavaru. Vream sa vad niste zone prin care nu mai fusesem si sincer imi era un pic lene sa mergem pana in Piatra Mare.

Ajunsi la Pietrele lui Solomon incepem sa urcam pe drumul galben, spre Poiana Nisipului. Desi urcarile erau domoale, stratul mare de zapada facea inaintarea anevoiasa, fiind astfel nevoiti sa facem urme cu randul. Ne-am intersectat si cu un drum forestier de a carui existenta nu stiam si am continuat urcusul spre Culmea Crucurului. Ajunsi aici, zapada era chiar mai mare decat cu 4 zile inainte. Brazii erau foarte incovoiati sub greutatea zapezii si te nelinisteau un pic cand treceai pe sub ei.

Sus in Ruia era ceata asa ca ne-am dat jos repede focile si i-am dat la vale. Imi plac partiile pentru ca pot incerca sa pun aplicare sfaturi de la schiorii mai rasariti decat mine, lucru pe care nu il pot face prin zonele neamenajate. Coboram pe langa Partia Lupului si ne indreptam apoi spre Poiana Aviatorilor. Drumul e mult mai lung decat crezusem initial dar e placut. Desi erau portiuni de coborare, panta era prea putin inclinata pentru ca schiurile sa alunece bine prin stratul gros de pulvar. In Poiana Aviatorilor luam o pauza de masa iar eu il sun pe tatal meu pentru a rezolva o confuzie legata de traseu. Continuam un pic pe langa sosea dupa care incepem coborarea spre comuna Cristian. Dupa traversarea unei poieni mari incepe coborarea propriu-zisa. Alterneaza zonele de plat cu cele de coborare asa ca prefer sa nu imi mai inchid legaturile. Gabi procedeaza si el la fel dar dupa cateva "basculari" in fata concluzioneaza ca pentru el nu e ok.

Stiam ca urma sa ajungem in rezervatia de stejari seculari de la Cristian si eram curios vis-a-vis de cum arata aceasta, deoarece nu mai avusesem ocazia sa o vizitez de cand eram (mai) mic. Am avut un mic soc negativ. Mult mai urat de cat imi aminteam. Copaci parca mai mici si mai putini. Partea cu dimensiunea e lesne de inteles dar tind totusi sa cred ca au fost taiati o parte din ei. Nu stiu daca mai erau 20 de arbori in tot perimetrul si sunt convins ca numarul era mai mare in trecut. Gabi e si el dezamagit de cele vazute. In fine, continuam pe drumul forestier care ne scoate aproape de gara, unde avem surpriza sa vedem ca trenul avea sa vina in 15 minute. Perfect!

Am incheiat tura intr-o maniera placuta, servind in pizza in oras cu niste colegi.

14.02.2012 - Postavaru

Vorbisem cu o seara inainte cu Balan sa facem o tura in Postavaru, dar nu hotaraseram nimic concret. Intamplarea a facut sa ma intalnesc cu Balan in statie cand am iesit de la ore.

Ii propun sa mergem la mine sa mancam, sa imi iau si eu echipamentul, pentru ca mai apoi sa mergem in Postavaru.

Treburile fiind rezolvate, ne intoarcem in centru, Balan isi ia echipamentul de la Horatiu si hotaram sa mergem pe Crucurul Mare. Ne indreptam asadar spre alee de sub Tampa, unde constatam ca zapada mare ne permite sa ne punem direct pe schiuri. Perfect! Mai ales ca aveam o satisfactie stranie sa vad privirile mirate ale oamenilor. Urcam spre Saua Tampei si continuam apoi spre Poiana Stechil, unde facem o poza de grup. Zapada e mare dar totusi ne miscam repede. Doamne ce lung e drumul! Uitasem, dar aproximez ca are peste 10km pana in poiana Ruia. Inaintam prin zapada care pe schiuri ajunge pana la genunchi, Balan batand aproape integral urme. Dupa ce trecem de Crucurul Mare, stratul de zapada devine si mai baban. Lasarea intunericului si brazii incarcati de zapada ne-au creat ceva probleme, dar ne-am descurcat bine in final.

Ajunsi in poiana Ruia am mancat un pic apoi am mai urcat pe expres, pentru a ne bucura de o coborare mai lunga. Si ce coborare! Zapada proaspat batuta de ratracuri, fara damburi, parca era desprinsa dintr-un vis. Am avut mici divergente cu un sofer de ratrac care isi facea griji cam

mari privind securitatea noastra, dar care totusi nu a fost impertinent. Am ajuns in Poiana Brasov cu un zambet larg pe buze si ne-am indreptat spre drumul vechi, pentu a cobora la pietrele lui Solomon. Zapada a mai acoperit din gropile de pe acesta, asa ca am avut parte de o coborare mai putin zdruncinata.

Ajuns acasa am cazut lat, pentru ca, fara sa-mi dau seama, Balan avea dreptate spunand ca nu am mers chiar in ritm de concurs, dar nici in ritm de tura.

10-12.02.2012 - Bran

Cu ocazia organizarii primei lire din cadrul FRTE cpnt-istii s-au indreptat cu ambitii mari spre locatia desfasurarii evenimentului, si anume Bran. Nu voi insista asupra actiunilor petrecute in cele 2 seri, ci voi povesti tura efectuata sambata cu Vlad. Voi spune totusi ca cpnt-ul s-a descurcat extraordinar, in special cei care au organizat culturalul, respectiv maestrul Freddy, Cornel, Soaca si alaturi de ei Cezar si Oana. Iata si o mostra.

Ne-am trezit asadar sambata dimineata, am mancat si am plecat in tura. De mentionat ca Vlad e foarte legat de zonele din jurul Branului asa ca a hotarat sa facem o tura scurta in imprejurimi.

Pana la urma tura s-a transformat intr-una destul de serioasa, lucru despre care nu pot spune ca mi-a displacut.

Am plecat aproximativ din centrul Branului, traversand mai

multe culmi inspre sud, trecand prin satul Simon, apropiindu-ne de Moieciu de Sus. Am avut ocazia sa vedem niste caprioare de destul de aproape, am avut placerea de a ajuta un localnic si am intrat in discutie cu altii. Vremea a fost placuta, stratul foarte subtire de nori ce acoperea soarele risipindu-se intr-un final. Eu nu am facut niste coborari prea stralucite( in sensul ca ori am coborat pe langa schiuri ori numai in cap). As putea sa dau vina pe zapada dar e clar ca motivul principal pentru acestea a fost lipsa mea de experienta( handicap pe care sper sa il slefuiesc in timp). De apreciat totusi ca Vlad m-a asteptat cu rabdare la finalul fiecarei coborari.

Pe ultima urcare una din foci s-a opus cu inversunare sa se mai lipeasca, astfel incat

am mers cu o singura foca. Imi pare rau ca m-am enervat atat de rau incat nu am mai apucat sa ma bucur de ceea ce era in jurul meu. Bucegii si Piatra Craiului se vedeau in toata splendoarea lor, iar surile risipite pe dealuri, specifice zonei Branului intregeau tabloul. Am ajuns inapoi, acasa la Vlad, pe la ora 17. Am mancat alaturi de alti cpnt-isti care sosire intre timp, dupa care ne-am indreptat din nou spre Hanul Bran, pentru o noua seara de distractie

Ca o concluzie, a fost o tura foarte faina, prin niste zone necunoscute mie si, desi nespectaculoase, de o frumusete aparte.

05.02.2012 - Zarnesti

Dupa experienta placuta de la concursul din Predeal, am hotarat sa particip la concursul de schi alpinism organizat de cei din Zarnesti in memoria lui Dorel Jercan si Cosmin Conut.

Am plecat astfel de dimineata din Brasov cu duba lui Nicu 9 persoane, respectiv Balan, Smendre, Manu, Nicu, Pupaza, Iulia, Cristi Tutunea, Corina de la Amicii Salvamont si cu subsemnatul. Ajunsi in Zarnesti la locul de start, dupa incalzirea facuta incercand sa impingem duba care aluneca pe zapada, am inceput mici pregatiri premargatoare concursului. Simteam o emotie placuta inainte de start si in timpul micii incalziri pe care am facut-o. Si iata ca a venit si moemntul startului. Plec in ritm cu lumea, depasesc ceva persoane, il ajung din urma pe Nicu si ma tin dupa el. Il pierd dupa un timp din vedere, ramand putin mai in urma. Ma postez in spatele unui tip care are un ritm ce imi convine si ii dau la deal, avandu-l in vedere pe Postoaca care se mentinea la vreo 30 de m in fata mea. Cel care imi tinea trena a obosit, il depasesc si il ajung din nou pe Nicu din urma intr-un punct unde se dadeau jos schiurile, deoarece urma o urcare pe picior. Pe portiunea asta am simtit din nou durerea de ficat care mi-a dat batai de cap la Predeal, din fericire insa a durat mult mai putin si a fost mult mai putin pregnanta. Sub incurajarile lui Dani ma tin in continuare dupa Nicu, intr-un ritm nu foarte tare, dar potrivit pentru starea in care eram. Intr-un final, Nicu ma "pofteste" sa trec in fata lui si ma departez un pic de el, ajungand in postul unde incepea prima coborare.

Aici ne regrupam si cu Manu, dam jos focile, prindem legaturile si ne lansam la vale! Pana la prima cazatura, ocazie cu care Nicu trece pe langa mine, urmand sa-l mai vad la final. Ma ridic, mai schiez un pic, cad din nou. Pur si simplu stiam ce trebuie sa fac, dar din cauza oboselii si a zapezii foarte grele nu mai aveam forta necesara efectuarii virajelor. Ma consolez vazandu-l pe Manu care nu se descurca cu mult mai bine decat mine. Ajungem in satul Magura, in post, ne punem din nou focile si ii dam la deal! Pupaza, care intre timp ma ajunsese din urma, ma lasa sa trec si prinzandu-l din urma pe Manu, cu care aveam sa merg impreuna pana aproape de finish, urcam amandoi inapoi in Saua Magurii. Ritmul, clar mai incet decat pe prima urcare imi placea. As fi putut sa fortez si sa urc mai repede dar nu aveam motivatia necesara si nu stiu daca, extenuandu-ma, urcarea mi-ar mai fi facut atata placere. Prima parte a celei de-a doua coborari imi place. Desi obosit reusesc sa cobor mai bine, panta fiind mai putin abrupta iar consistenta zapezii mai potrivita, datorita temperaturii care scazuse intre timp. A doua parte a coborarii se desfasura pe un valcel abrupt unde am hotarat, atat eu cat si Manu, sa ne luam schiurile in spate si sa coboram pe picioare. Dani, care era arbitru in zona, ne asigura ca noi nu am fi coborat mai repede nici daca faceam acest lucru pe schiuri. Cand se mai domoleste panta incercam sa schiem dar vedem ca oboseala nu ne lasa. Ei bine, si acum s-a petrecut un eveniment ce ar fi putut fi usor evitat daca ascultam de sfatul lui Manu si mi-as fi pus mintea sa lucreze catusi de putin. Am hotarat sa dau drumul la schiuri si sa le recuperez mai de jos, ca sa nu le car degeaba. Astfel, primul schi a urmat traiectoria dorita de mine, insa al doilea a luat-o intr-o directie anapoda, indreptandu-se catre padurea ce se afla mai jos in vale. M-am dus dupa el si l-am cautat prin padure, mustrandu-ma pentru cele facute dar, in mod ciudat, nefiind nervos. Chiar imi placuse concursul pana atunci iar prostia mea nu reusea sa ma demotiveze. Am gasit schiul in cele din urma, am urcat din nou in traseu si am continuat! Intre timp ma depasise doar Pupaza, lucru care m-a bucurat, deoarece avusesem impresia ca am vazut mai multi concurenti trecand cat mi-am cautat schiul.

Si iata ca se vede si linia de sosire. Aud vocea lui Cornel, care a prezentat concursul, incurajandu-ma, fortez un pic si iata-ma la final. Sunt felicitat de prieteni, ma schimb de hainele ude si ies afara sa-i astept pe cei ce mai aveau sa vina. Inaintea festivitatii de premiere primim vin si ceai fierbinte, mancare si discutam despre cat ne-a placut concursul.

Dupa festivitatea de premiere ne-am toti la Dani, care urmeaza sa plece in Tailanda, si ne-am intins la discutii pana seara, cand ne-am intors in Brasov.

Concluzionand, pot spune ca nu regret deloc ca am participat. Concursul a fost bine organizat, traseul, desi putin cam scurt, a fost fain iar atmosfera foarte placuta. Nu m-am mai simtit asa obosit ca la Predeal si m-am bucurat mult mai mult de traseu. Pot sa zic ca acum mi s-a deschis apetitul pentru concursuri si ca abia astept sa vina vara ca sa particip si la concursuri de mtb si maratoane montane. Pana atunci, urmeaza Bucegi Winter Race.