prietenii din copilarie pe toate ulitele satului si prin imprejurimi si tot aici am cazut de nenumarate ori, cazaturi ce au lasat urme vizibile pe corpul meu pana in ziua de azi. Am hotarat sa ma intorc pentru a petrece cateva zile aici. Hotarasem sa plec de la parintii mei, din Dumbravita, duminica seara. Din cauza vremii, insa, am amanat plecarea pentru ziua de luni. Astfel, luni dimineata m-am trezit si dupa ce am mesterit un pic la bicicleta, am hotarat sa plec. M-am imbracat gros, dar de cand am iesit din casa, vantul m-a luat in primire. Nu o sa povestesc foarte mult despre drum. Atat doar ca au fost cei mai lungi 6 km din viata mea, desi nu cred ca au durat mai mult de 15 minute. Mi-a inghetat fiecare bucatica din corp, dar mai ales mainile. Am ajuns la bunici mort de frig si m-am culcat. Am dormit pana seara, cand m-am trezit, am mancat si am adormit la loc pana ziua urmatoare. S-ar putea ca si conditiile prin care am venit sa-si fi spus cuvantul.
Ziua urmatoare hotarsem sa merg pe un drum pe care mi-am dorit tot timpul sa ajung. L-am cooptat si pe varul meu, care si-a exprimat dorinta de veni cu mine si am plecat. Vream sa merg pe drumul forestier Valea Carbunarii, loc de unde locuitorii satului Vladeni au exploatat lemnul pentru obtinerea mangalului din cele mai vechi timpuri. Stiam ca pe aceasta vale se gaseste si un lac natural, izvor de povesti mitologice pentru localnici, astfel incat de abia asteptam sa vad zona. Dupa vreo 4 km, insa, timp in care s-a sfarsit si varul meu, am ajuns la o poarta care bloca drumul. O poarta foarte mare, continuata in ambele directii de un gard de plasa foarte solid.
Mai tarziu am aflat ca zona inchisa este o rezervatie pentru protejarea unei faune de ursi. M-am intors asadar si am hotarat sa merg pe un alt drum forestier, Geamana, de data asta fara insotitor, pentru ca varul meu a hotarat sa se retraga. Putin asfalt, dupa care ajung la drum. Stiam ca drumul duce spre lacurile si strandul de la Codlea, informatie care se pare ca era eronata. Dupa ce trec de niste foste grajduri intalnesc un padurar, care imi zice ca drumul se sfarseste dupa vreo 5 km, spunandu-mi ca ar trebui sa ma intorc, ca nu e nimic de vazut; ciudata atitudine. Dau mai apoi de un cioban, care imi zice ca drumul ajunge dupa vreo 10 km in localitatea Holbav, mergand prin spatele Magurii.
Am plecat pe drumul forestier de pe Valea Hamaradea, avand parte de un peisaj foarte fain. Din cauza atmosferei curate, pe fundalul satului se reflectau Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, iar albul lor contrasta foarte bine cu verdele proaspat al pasunilor. Chiar la intrarea in padure am avut parte de o goana nebuna a unor caini. Am pedalat cat am putut de repede si nu au reusit sa ma ajunga. Au reusit totusi sa ma sperie destul de zdravan. Am placerea de a-i umple frigiderul posesorului de cabana care a hotarat ca un gard care sa nu permita cainilor sa iasa din curte nu e foarte important. Am continuat pe drumul foarte bine intretinut si nesperat de lung. Ma gandeam ca o sa fie mai scurt, dar observam ca ma indrept spre N-E destul de mult. Din cand in cand mai vedeam marcaje, semn ca sunt pe drumul cel bun. Trec de o masina, care cred ca era de braconieri, si ajung in capatul drumului, unde niste tigani care exploatau (furau) lemne, care ma directioneaza.
Dupa o consultare telefonica cu tatal meu am hotarat sa nu sar, ci sa ma intorc.
Mai tarziu am aflat ca zona inchisa este o rezervatie pentru protejarea unei faune de ursi. M-am intors asadar si am hotarat sa merg pe un alt drum forestier, Geamana, de data asta fara insotitor, pentru ca varul meu a hotarat sa se retraga. Putin asfalt, dupa care ajung la drum. Stiam ca drumul duce spre lacurile si strandul de la Codlea, informatie care se pare ca era eronata. Dupa ce trec de niste foste grajduri intalnesc un padurar, care imi zice ca drumul se sfarseste dupa vreo 5 km, spunandu-mi ca ar trebui sa ma intorc, ca nu e nimic de vazut; ciudata atitudine. Dau mai apoi de un cioban, care imi zice ca drumul ajunge dupa vreo 10 km in localitatea Holbav, mergand prin spatele Magurii.Ei, asa mai merge! Trec de o bariera si intru intr-o zona foarte salbatica. Am vazut o gramada de vulpi si caprioare, precum si copaci cazuti de ceva timp in drum si lasati acolo, semn ca in zona nu mai exista exploatari.
Drumul se sfarseste si continua cu o poteca foarte lata. Intre timp, in jurul meu, totul devenise alb. Urc pana in culme, de unde incep sa se vada primele case risipite ale localitatii, si hotarasc sa ma intorc, deoarece era tarziu. Cobor pe acelasi drum pe care am urcat, trec pe langa ciobanul care mi-a dat indicatii, care se arata foarte mirat de intoarcerea mea rapida si ajung acasa, dupa o mica intalnire de gradul 1 cu niste caini de stana.
Marti am hotarat sa merg pe un traseu recent marcat de cei de la clubul Amicii Salvamont, care ajunge pe varful Plesita, unul din varfurile care domina satul, alaturi de Magrua Codlei, varf pe care doresc de mult timp sa ajung.
Am plecat pe drumul forestier de pe Valea Hamaradea, avand parte de un peisaj foarte fain. Din cauza atmosferei curate, pe fundalul satului se reflectau Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, iar albul lor contrasta foarte bine cu verdele proaspat al pasunilor. Chiar la intrarea in padure am avut parte de o goana nebuna a unor caini. Am pedalat cat am putut de repede si nu au reusit sa ma ajunga. Au reusit totusi sa ma sperie destul de zdravan. Am placerea de a-i umple frigiderul posesorului de cabana care a hotarat ca un gard care sa nu permita cainilor sa iasa din curte nu e foarte important. Am continuat pe drumul foarte bine intretinut si nesperat de lung. Ma gandeam ca o sa fie mai scurt, dar observam ca ma indrept spre N-E destul de mult. Din cand in cand mai vedeam marcaje, semn ca sunt pe drumul cel bun. Trec de o masina, care cred ca era de braconieri, si ajung in capatul drumului, unde niste tigani care exploatau (furau) lemne, care ma directioneaza. Urc pe un drum de Taf pana in culme, afundandu-ma in noroi pana la gat, alunecand in toate directiile, carand bicicleta si impingand la ea. In culme noroiul dispare, dar apar arbustii! Inalti cat mine, cazuti in poteca, erau impenetrabili. In realitate nu era chiar asa neplacut, dar cu o bicicleta dupa mine se complicau lucrurile. Merg pe culme, intersectez altele, cand pe bicicleta, cand pe langa, si ajung in final sa vad Vf. Plesita. Nu mai e mult! Padurea tanara se sfarseste si incepe o padure batrana, mult mai frumoasa si care facilita inaintarea. Ajung in varf si incepe coborarea! Cu viteza, prin frunze si peste radacini. Foarte faina! Din cauza noroiului am reusit pana jos sa imi tocesc complet sabotii de frana de pe spate. De aici am coborat pe drumul forestier Valea Caselor, ajungand in scurt timp inapoi in Vladeni. Dupamasa am mai facut o mica plimbare pana in Dumbravita si inapoi.
Joi a fost ziua plecarii. Mi-am luat bagajul, m-am urcat pe bicicleta si am plecat. Am hotarat sa nu vin pe soseaua principala, ce trece prin Codlea, ci sa merg pe o ruta alternativa, 50% asflatata, 50% macadam. Prima portiune, pana in Satu Nou, prin Dumbravita, traverseaza niste zone foarte faine, nefiind asfaltata. De aici, trecand prin Halchiu si Stupini, drumul e monoton si foarte circulat, mai ales de camioane.
Concluzionand, au fost niste zile foarte faine, in care am avut ocazia sa redescopar locuri din copilarie, privite insa cu alte ochi. Coborarile si urcarile stiute si-au pierdut mult din magnitutinea de alta data, iar drumurile au devenit mai scurte. Oricum, e o zona foarte faina, cu un potential turistic insemnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu