marți, 27 martie 2012

25.03.2012 - Brasov-Sfantu Gheorghe


Cum vremea s-a incalzit si zapada s-a dus in oras, am hotarat si prima iesire cu bicicletele de anul acesta. Initial voiam impreuna cu Marius sa facem o tura de mtb, dar dupa ce acesta s-a intalnit cu Vlad s-a hotarat sa facem o tura pe asfalt. Astfel, dimineata urmatoare ne-am intalnit eu, Vlad, Marius si Adi (nu fara probleme, datorate schimbarii de ora), am pus la cale traseul si am plecat.
Ne-am indreptat initial spre Sanpetru, dupa care am mers inspre Bod. Lipsa vantului si temperatura exterioara potrivita, nici prea cald nici prea rece ne-au facut sa mentinem o viteza medie chiar buna. Din Bod am mers spre Harman, apoi spre Podu Olt. De aici am trecut in jud. Covasna si, trecand prin localitatile Dobolii de jos si Ilieni am ajuns in Sfantu Gheorghe. Calitatea asfaltului pe aceasta portiune a fost deplorabila, motiv pentru care Adi si Marius, care erau pe cursiere, au ramas in urma.

Dupa ce am baut o Harghita in Sfantu Gheorghe, Vlad s-a intors pe acelasi drum pentru a ajunge la munca iar noi am hotarat sa ne intoarcem prin Valcele. Aici asfaltul s-a schimbat in bine iar peisajul a devenit mai fain. Soseaua serpuieste prin niste zone surpinzator de curate, fara a avea urcari sau coborari prea tari, lucru care face plimbarea chiar placuta. Cand iesim din localitatea Araci suntem luati in primire de vant. Initial ne bate din fata, iar de la iesirea din Bod pana in Brasov ne bate din lateral. Atat de tare incat trebuia sa stau vizibil inclinat pentru a putea inainta.

Ajunsi cu bine in Brasov, mai repede decat credeam, am mers la mine sa mancam. Am facut in total aproximativ 75 de kilometri si, spre placuta mea surprindere, nu m-am resimtit deloc.
Intre timp am mai facut cu Marius o iesire foarte faina pe Tampa. Acum astept ca vremea sa isi revina.

duminică, 25 martie 2012

16-18.03.2012 - Harghitei


Cu ocazia organizarii concursului de schi Memorial Mike Csaba, ne-am indreptat spre Harghita Madaras Balan, eu, Vlad, urmand ca din Sfantu Gheorghe sa il pescuim pe Postoaca. Drumul a fost destul de obositor, asfaltul din Harghita oferind surprize neplacute; respectiv, drumul era asfaltat impecabil, fara nicio denivelare, iar din loc in loc, fara nicio atentionare, aparea cate-o groapa suficient de mare incat sa iti rupa masina. Am urcat fara probleme forestierul pana in statiunea Harghita Madaras, iar dupa masa de seara ne-am bagat la somn.
A doua zi a fost ziua concursului. Dupa ce am platit taxa de inscriere, in schimbul careia am primit niste dulciuri si numarul de concurs, am facut o mica incalzire si ne-am indreptat spre zona de start. S-a tinut o mica sedinta tehnica bilinva dupa care s-a dat startul. Personal, nu eram foarte motivat si nu urmaream sa trag foarte tare de mine, telul meu fiind acela de a admira peisajul, de a ma bucura de zona si de a nu iesi ultimul. S-a plecat pe o urcare destul de domoala pana in Vf. Madaras, unde am resimtit niste dureri de stomac. Le-am atribuit atunci ciocolatei dubioase pe care ne-o dadusera la inscriere si pe care o mancasem cu aproximativ 30 de minute inainte de start. Ne-am dat focile jos si a urmat si prima coborare. Desi ma gandeam ca zapada grea imi va pune probleme, nu a fost deloc asa, reusind sa schiez suficient de bine incat sa fiu mandru de mine. Fericirea nu avea insa sa dureze mult, deoarece in urma unei caderi mi-am pierdut schiul, care a hotarat sa se duca la vale inspre padure. Pana l-am recuperat a trecut multa lume pe langa mine, ajungand astfel penultimul in cel de-al doilea post de control.

Destul de demoralizat am inceput ce-a de-a doua urcare. Doamne cat de cald era! Simteam ca nu mai pot. La jumatatea urcarii imi terminasem deja toata apa pe care o aveam la mine. Dupa ce depasesc destul de multi concurenti ajung la capatul celei de-a doua urcari, cea mai lunga din concurs. Am urcat pe alt varf de peste 1750 de m, al carui nume l-am uitat si pe care nu il gasesc pe nicio harta. Un element interesant erau stancile de origine vulcanica ce strajuiau varful, pe care le-am depasit atat pe urcare cat si pe coborare. Ajuns sus, baietii din post au avut amabilitatea de a-mi oferi sa beau niste ceai, dupa care a urmat cea de-a doua coborare. Ei bine, daca prima coborare a fost foarte faina, aceasta a fost senzationala! Au alternat portiuni de padure cu cele de pajiste, zapada foarte schiabila si inclinatia perfecta pentru mine. A fost pentru prima oara intr-un concurs cand am depasit concurenti pe coborare. Si inca destul de multi. Foarte mult mi-a placut!
Dupa ce mi-am pus focile pentru a treia si ultima oara,abordez si ultima urcare. Acum imi e si mai sete. Atat de sete incat am luat de 2 ori zapada de pe jos si am mancat-o. Imi dadea o senzatie de mai bine, puteam macar sa inghit. Sunt chiar obosit acum. Un grup de vreo 5 concurenti ma preseaza sin spate. Nu ii pot lasa sa ma depaseasca! Incerc sa ma departez de ei dar nu reusesc. Pana la final au ramas la o distanta constanta. Se vede finishul. Dar inainte sa se vada se aude! Muzica, galagie, voie buna si o voce amplificata care incurajeaza concurentii intr-o limba necunoscuta. Ma simt de parca as fi in alta tara. Primesc un ceai foarte bun, stau un pic de vorba cu Nusu dupa care ma indrept spre masina, unde baietii, care terminasera inaintea mea, ma asteptau. Am terminat in prima treime a clasamentului general. Ni s-a servit tuturor concurentilor un gulas absolut delicios, dupa care urmat premierea iar seara petrecere. Intre timp am mai facut o mica tura in zona pentru a vedea apusul. Dupa petrecere, m-am dus la cort destul de devreme, pe la ora 12 si m-am culcat.
Ziua urmatoare, ne-am urnit destul de greu si am facut inca o plimbare pana pe varf, dupa care ne-am intors. Baietii au cuborat pe schiuri pana in capatul drumului forestier iar eu i-am recuperat cu masina. La ora 20 eram in Brasov.
In final, pot spune ca a fost un concurs excelent, cu o organizare foarte buna si un traseu excelent. Vremea a fost de partea noastra si, in plus, am avut ocazia de a vorbi cu niste persoane demne de tot respectul, care mi-au deschis noi perspective. A fost un weekend pe cinste!

joi, 15 martie 2012

10.03.2012 - Postavaru


Am ajuns de data asta in Potavaru pentru a participa la Postavaru Night. Desi nu este cel mai dificil, nici cel mai spectaculos, Postavaru Night este cel mai reputat concurs de schi alpinism de la noi din tara. Acesta este la a sasea editie iar numarul mare de concurenti este atras de profesionalismul in organizarea concursului, izvorat din pasiunea celor din spatele lui. Este un Vertical Race, cu o diferenta de nivel de aproximativ 700 de metri. Startul se da in spatele clubului Rossignol, urcarea se face pe Drumul Rosu iar mai apoi pe Expres, finish-ul fiind la capatul telecabinei mici din poiana.
Din cauza proximitatii concursului ne-am adunat in numar mare, vreo 15 cpnt-isti, dintre care majoritatea mai participasera si la editiile anterioare. Desi nu mergeam cu planuri mari, sperantele mele erau sa scot sub 50 de minute. La intrebarile oamenilor, preferam totusi sa ascund chestia asta si sa declar o tinta mai modesta, de sub o ora.
Dupa formalitatile de la inceput, fac impreuna cu Vlad o mica incalzire, dupa care ne intoarcem la start. Ma asez un pic cam in spate si pana sa ma dezmeticesc aud startul. Dau sa plec tare si ma impiedic, observ ca se merge foarte incet si nu am cum sa ma strecor. Cine m-o fi pus sa ma pozitionez asa de in spate? Dupa ce trecem pe sub poarta reusesc sa trec pe dreapta plutonului si incep sa depasesc. Am plecat tare, dar nu fortat, observand ca in ritmul ales depasesc cu usurnta multi oameni. Inainte de cea mai lunga panta continua ii depasesc pe rand pe Smendre, Nicu si Paul si dupa un mic schimb de replici ma departez. Il ajung din urma pe Andrei si observ ca are un ritm foarte bun. Aleg sa ma pozitionez strategic in spatele lui si sa ma tin dupa el, nesimtindu-ma in stare sa il depasesc. Andrei merge bine, pe anumite portiuni simt ca fortez sa ma tin dupa el iar in alte momente scade ritmul sub al meu, dar prefer sa raman in spate. Ne intersectam si cu Paula, pe care cand o depasim, cand ne depaseste. Uitandu-ne inapoi coloana de frontale pare sa se intinda pana jos in Poiana.
Trecem pe langa Anda si Victor, care binevoitor ca intotdeauna se ofera sa imi dea frontala lui, observand ca a mea "secase" bateriile. Refuz oferta lui pentru ca oricum nu aveam nevoie, toti din jurul meu avand frotale bune si continui dupa Andrei. In poiana Ruia ma pozitionez in paralel cu el. Trecem pe langa Cezar care ne incurajeaza si ajunsi la baza ultimei urcari mai tari incep sa ma departez de Andrei. Reusesc sa imi gasec propriul ritm si ma tin o vreme dupa Paula, depasind-o apoi si pe ea. Ajung in ultimul plat de unde se vede finishul. Trec pe langa George care ma incurajeaza cand imi aude vocea. E interesant cat de mult conteaza niste simple vorbe de incurajare in astfel de momente.
Se vad ultimele 2 serpentine inainte de final si hotarasc ca am suficiente resurse pentru un mic sprint. Mai depasesc un concurent pe ultmii 50 de metri si iata-ma ajuns la finish! Timp Final 48:46. Mi-am indeplinit telul E mai multa lume aici care se pregateste de coborare. Ma reintalnesc cu Vlad, beau si eu un pic de ceai cald si dupa o mica pauza hotaram sa coboram. Pe coborare reusesc sa cad incercand sa ocolesc concurentii ce inca urcau. Ajungem la Cabana Postavaru unde in scurt timp ne regrupam cu totii, la o masa. E aglomerat si petrecerea e pe cale sa inceapa. Deoarece completarea diplomelor dureaza mult, petrecerea se prelungeste mult, energia de care dau dovada toti netradand faptul ca au terminat o cursa destul de istovitoare.
Incepe si premierea. Din cauza timpului limitat nu sunt premiati insa decat cei de pe podium la fiecare categorie si pe langa ei o parte din cei inscrisi inainte pe site. Dupa premiere mai stam putin dupa care coboram in Brasov, in miezul noptii.
A fost o experienta foarte placuta, atat in concurs cat si la petrecerea de dupa. Desi am mers destul de repede se pare ca organismul meu incepe sa se obisnuiasca, nemairesimtind nicio durere sau disconfort pe toata durata desfasurarii concursului, doar oboseala specifica efortului. Urmeaza Cupa Memoriala Mike Csaba in Madaras, dupa care sezonul de schi se apropie de sfarsit. Eu unul de abia astept sa scot bicicleta pe coclauri..

joi, 8 martie 2012

07.02.2012 - Postavaru


M-am gandit ca ar fi bine ca in saptamana premargatoare Postavaru Night sa efectuez o tura de recunoastere pe traseul concursului. Am plecat asadar cu autobuzul de poiana eu, Nicu, Cezar si Balan.
Am urcat pe Drumul Rosu, Balan alegand sa faca un veritabil antrenament in timp ce noi ne-am multumit sa urcam intr-un ritm lejer. Urcand pe expres ne-am intalnit cu Balan care deja cobora si care ni s-a alaturat pentru inca o mica urcare. Am hotarat sa urcam pana pe varf, deoarece niciunul din noi nu ajunsese anul acesta. Am coborat apoi printr-o mica portiune de padure paralela cu partia Kanzel iar mai apoi pe partia Sulinar pana in poiana. De aici am mers la sedinta CPNT.

marți, 6 martie 2012

24-26.02/01-04.03.2012 - Iezer


In perioada 24.02 - 04.02.2012, Cpnt a organizat in Muntii Iezer, la Cabana Cuca, tabara de iarna, o traditie in cadrul clubului. Desi mi-ar fi placut, din cauza scolii, nu am putut sa stau pe toata perioada desfasurarii taberei.
Am plecat din Brasov vineri seara destul de tarziu, astfel incat am urcat pe noapte pana la Cabana Cuca. Extenuati fiind de bagajele mari, am hotarat ca al doilea transport, cel cu mancarea necesara pentru cele 10 zile sa il facem ziua urmatoare. Ne-am trezit destul de devreme, am mancat putin si am plecat inapoi la duba pentru a transporta mancarea. Am incercat sa distribuim corect geutatile si in 50 de minute eram inapoi la cabana. Dupa masa de pranz am hotarat ca nu puteam irosi restul zilei, prin urmare am organizat o mica tura. Am urcat abrupt prin padurea de pe piciorul ce pleaca din spatele cabanei pana in Saua Gradisteanu, unde am fost intampinati de un vant puternic si de un peisaj crepuscular. Pe ultima portiune inainte de creasta zapada era inghetata, asa ca unii au ales sa nu mai continue iar eu am pus schiurile in spate si am urcat pe picioare. Coborarea a fost fantastica in prima parte si dezamagitoare in a doua. Daca pe portiunea inghetata (unde intial credeam ca imi va fi frica sa ma dau) am schiat chiar acceptabil, mai jos zapada s-a transformat intr-o crusta in care mie imi era imposibil sa ma descurc. Din fericire, cu exceptia catorva, printre care Nicu, Pupaza si Vlad, nici ceilalti nu au schiat mai bine, asa ca nu am fost foarte demoralizat. Prin padure, dupa ce am ajuns la concluzia ca nu ma descurc, am ales sa cobor pe jos, ajungand deodata cu Pupaza si Bejan care au coborat pe schiuri.

A doua zi dupa ora pranzului o parte din noi trebuia sa plecam din tabara, dar am ales sa ne alaturam grupului mare in efectuarea unei ture, urmand ca apoi sa ne retragem la cabana. Am urcat pe valea Tambura si mi-a placut la nebunie. Daca la inceput valea era larga, pe parcurs se ingusta, iar raul trebuia trecut de multe ori, recurgand la metode interesante. Dupa un timp ne-am despartit de grupul mare si impreuna cu Gabi, Andrei si Oana ne-am intors pe unde am urcat. Ceilalti au preferat sa coboare pe foci dar eu am ales sa le dau jos, coborand printre copaci. Zapada era inghetata, lucru care mi-a facilitat coborarea. De la cabana Cuca am coborat la Cabana Voina si, dupa un mic popas in Campulung, am ajuns nu foarte tarziu in Brasov, incheindu-se astfel prima etapa a sederii mele in tabara

M-am reintors joia urmatoare, impreuna cu Bejana, Irina si Heea. Intre timp cei ramasi in tabara mai efectuasera ture si construisera un igloo foarte fain. Ziua urmatoare am plecat in tura cu Balan, Smendre, Heaa, Andrei si Catalina, ultimii doi renuntand pe parcurs. M-am amuzat de entuziasmul meu care contrasta cu plictisul celorlalti, care petrecusera deja atatea zile pe schiuri. Am urcat pe Plaiul lui Patru, iar in ultima portiune de padure am avut parte de cea mai lipicioasa zapada pe care am vazut-o vreodata: se lipeau cred si 5kg de zapada pe un singur schi. Oricum, iesiti in golul alpin, acest lucru s-a estompat, zapada devenind mult mai buna. Dupa un mic popas la cea mai faina stana pe care am intalnit-o pana acum, am continuat sa urcam pe culme, parasind mediul prietenos si insorit in care ne aflam si intrand intr-o adevarata furtuna de zapada. Am ajuns la aproximativ 5 minute de Vf Batrana si din cauza vizibilitatii precare si a vantului am hotarat sa coboram. Coborarea ma incanta, deoarece era foarte lunga si cu o diferenta de nivel de aproximativ 1200 de metri. Asteptarile mi-au fost confirmate: zapada avea consistente diferite, lucru care transforma schiatul intr-un exercitiu de supravietuire in inccercarea de a ramane pe schiuri. In padure am coborat printre copaci, lucru destul de placut, ajungand in cele din urma la cabana. Intre timp cabana se umpluse cu multi alti cpnt-isti ajunsi in timpul zilei acolo iar seara a fost destul de animata.
Sambata am coborat impreuna cu Postoaca, Vlad si Victor pana la Cabana Voina iar de acolo cu masina pana in Leresti, unde am mai facut o aprovizionare cu cele trebuincioase. Pe drum, la intoarcere, l-am intalnit pe Smendre care pusese o mansa pe un diedru de aprox 15 metri si am profitat de prilej pentru a ne catara. Mi-a placut, mai ales ca sub incurajarile celorlalti am reusit sa urc pana sus.
Duminica a fost ziua plecarii. Dupa ce am strans, lucru realizat surpinzator de repede, am coborat cu totii la Voina, ne-am imbarcat in masini si dupa mici peripetii cu duba, fiind aproape sa o rasturnam ne-am indreptat spre Campulung, unde am facut o pauza de mancat. Intorsi in Brasov am mers cu toti acasa la Bejani unde am mancat o pizza si ne-am uitat la pozele din tabara, marcand astfel incheierea acesteia.