Cu ocazia organizarii concursului de schi Memorial Mike Csaba, ne-am indreptat spre Harghita Madaras Balan, eu, Vlad, urmand ca din Sfantu Gheorghe sa il pescuim pe Postoaca. Drumul a fost destul de obositor, asfaltul din Harghita oferind surprize neplacute; respectiv, drumul era asfaltat impecabil, fara nicio denivelare, iar din loc in loc, fara nicio atentionare, aparea cate-o groapa suficient de mare incat sa iti rupa masina. Am urcat fara probleme forestierul pana in statiunea Harghita Madaras, iar dupa masa de seara ne-am bagat la somn.
A doua zi a fost ziua concursului. Dupa ce am platit taxa de inscriere, in schimbul careia am primit niste dulciuri si numarul de concurs, am facut o mica incalzire si ne-am indreptat spre zona de start. S-a tinut o mica sedinta tehnica bilinva dupa care s-a dat startul. Personal, nu eram foarte motivat si nu urmaream sa trag foarte tare de mine, telul meu fiind acela de a admira peisajul, de a ma bucura de zona si de a nu iesi ultimul. S-a plecat pe o urcare destul de domoala pana in Vf. Madaras, unde am resimtit niste dureri de stomac. Le-am atribuit atunci ciocolatei dubioase pe care ne-o dadusera la inscriere si pe care o mancasem cu aproximativ 30 de minute inainte de start. Ne-am dat focile jos si a urmat si prima coborare. Desi ma gandeam ca zapada grea imi va pune probleme, nu a fost deloc asa, reusind sa schiez suficient de bine incat sa fiu mandru de mine. Fericirea nu avea insa sa dureze mult, deoarece in urma unei caderi mi-am pierdut schiul, care a hotarat sa se duca la vale inspre padure. Pana l-am recuperat a trecut multa lume pe langa mine, ajungand astfel penultimul in cel de-al doilea post de control.
Destul de demoralizat am inceput ce-a de-a doua urcare. Doamne cat de cald era! Simteam ca nu mai pot. La jumatatea urcarii imi terminasem deja toata apa pe care o aveam la mine. Dupa ce depasesc destul de multi concurenti ajung la capatul celei de-a doua urcari, cea mai lunga din concurs. Am urcat pe alt varf de peste 1750 de m, al carui nume l-am uitat si pe care nu il gasesc pe nicio harta. Un element interesant erau stancile de origine vulcanica ce strajuiau varful, pe care le-am depasit atat pe urcare cat si pe coborare. Ajuns sus, baietii din post au avut amabilitatea de a-mi oferi sa beau niste ceai, dupa care a urmat cea de-a doua coborare. Ei bine, daca prima coborare a fost foarte faina, aceasta a fost senzationala! Au alternat portiuni de padure cu cele de pajiste, zapada foarte schiabila si inclinatia perfecta pentru mine. A fost pentru prima oara intr-un concurs cand am depasit concurenti pe coborare. Si inca destul de multi. Foarte mult mi-a placut! Dupa ce mi-am pus focile pentru a treia si ultima oara,abordez si ultima urcare. Acum imi e si mai sete. Atat de sete incat am luat de 2 ori zapada de pe jos si am mancat-o. Imi dadea o senzatie de mai bine, puteam macar sa inghit. Sunt chiar obosit acum. Un grup de vreo 5 concurenti ma preseaza sin spate. Nu ii pot lasa sa ma depaseasca! Incerc sa ma departez de ei dar nu reusesc. Pana la final au ramas la o distanta constanta. Se vede finishul. Dar inainte sa se vada se aude! Muzica, galagie, voie buna si o voce amplificata care incurajeaza concurentii intr-o limba necunoscuta. Ma simt de parca as fi in alta tara. Primesc un ceai foarte bun, stau un pic de vorba cu Nusu dupa care ma indrept spre masina, unde baietii, care terminasera inaintea mea, ma asteptau. Am terminat in prima treime a clasamentului general. Ni s-a servit tuturor concurentilor un gulas absolut delicios, dupa care urmat premierea iar seara petrecere. Intre timp am mai facut o mica tura in zona pentru a vedea apusul. Dupa petrecere, m-am dus la cort destul de devreme, pe la ora 12 si m-am culcat.
Ziua urmatoare, ne-am urnit destul de greu si am facut inca o plimbare pana pe varf, dupa care ne-am intors. Baietii au cuborat pe schiuri pana in capatul drumului forestier iar eu i-am recuperat cu masina. La ora 20 eram in Brasov.
In final, pot spune ca a fost un concurs excelent, cu o organizare foarte buna si un traseu excelent. Vremea a fost de partea noastra si, in plus, am avut ocazia de a vorbi cu niste persoane demne de tot respectul, care mi-au deschis noi perspective. A fost un weekend pe cinste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu