miercuri, 21 iulie 2010

Marathon 7500- Din perpectiva unui arbitru.


Ziua plecarii! Super! Am asteptat de ceva timp momentul asta care pentru mine insemna o experienta cu totul noua. Ma trezesc la 10, ma duc la cumparaturi, balauresc prin 2 magazine deoarece in primul nu mi-au placut semipreparatele...deh(oricum nu am apucat sa le folosesc). La 11 ne intalnim in parcare la Adi, Vlad si Victor, lasam bagajele in duba si plecam spre gara, pentru a ne imbarca in personalul de Busteni. George e uimit de "noile" vagoane si de suparatorul miros folosit de acestea pentru a-si desfata calatorii. Din Busteni incepem urcare pe Jepii Mici cu mainile in buzunar. Avem un catel care se tine dupa noi pana in portiunea superioara unde, la o portiune cu lanturi, acesta cedeaza rapus fiind de sete si efort. De la Cabana Caraiman se aud schelalaielile bietului patruped care ar fi vrut sa isi continue drumul cu noi. Vorbim cu niste turisti ce coborau in sens invers si ne asigura ca vor lua catelul cu ei spre Busteni. Coboram pe Piciorul Babelor si ajungem in tabara de baza, la Pestera la 3 minute dupa ce au ajuns si bagajele noastre. Asta da sincronizare! Prima seara decurge destul de relaxat: montam bannere, ingradim locurile de corturi nefiind intrerupti decat de cateva tentative de ploaie ce nu se dovedesc a fi decat alarme false. Seara ne strangem la o cantare, eu retragandu-ma primul la somn pentru ziua grea ce avea sa urmeze. Am dormit neintors. E ora 8 si trebuie ca pana la 9 sa ne urnim din loc, spre Omu. Nimic mai usor nu? Ei bine, nu prea, cand trebuie carate 400 de sticle de apa si cola pentru postul de realimentare. Imi iau rucsacul si uf ce greu e! Smendre ma asigura ca nu e asa greu si ca ma descurc eu. Incepem urcarea, fete si baieti, fiecare avand in spate intre 6 si 17 litri de lichide. Ne miscam foarte bine, cu un ritm constant. Multumim vantului ce ne racoreste si fara de care am fi transpirat intens. Intram in refugiul in care ar fi trebuit sa depozitam sticlele si in care sa stam eu si Gabi. Bleah! Nimic mai mult. Metereologii de la statia meteo sunt de acord sa ne depoziteze lichidele la ei iar doamna cabanier de la Omu ne primeste pe noi in cabana urmand sa o tina pe aceasta deschisa toata noaptea. Ne intoarcem la Pestera bucurandu-ne de peisaj si de lipsa greutatii din spate. Jos ne continuam treburile, de la montat bannere in continuare, montat dusuri solare si diverse alte treburi. Eu ma aleg cu o vanataie in palma de la un perforator necooperant cu care mi-am facut veacul vreo ora. Concurentii au inceput sa apara deja. Montam si poarta, dam drumul la putina muzica si ne bagam la somn. Gabi si cu mine, impreuna cu George, Catalin si Cezar plecad dis-de-dimineata. Ajungem la Omu, aranjam postul, pregatim apa si cola si ne punem pe asteptat concurentii. Si asteptam....asteptam...si in sfarsit sosesc primii! Sunt orientaristii din Cluj urmati indeaproape de Dani Spulber si Dan Stefan, cei ce aveau sa castige aceasta editie a maratonului. Inainte sa continui, tin sa le multumesc Catalinei si Mihaelei de la Asociatia de turism Chindia din Targoviste, fara de care vietile mele si a lui Gabi ar fi fost mult mai dificile 2 zile pe varf. Multumim fetelor!. Revenind. Toata seara am alergat in jurul cabanei in asteptarea concurentilor care veneau in valuri, din toate directiile, noaptea ajungandu-se sa se intersecteze cele 3 posturi ale noastre: 7, 10, 13. Am cautat sa indrum pe toata lumea in directia lor si sa le fac o descriere succinta a traseului si sper ca mi-a reusit. La lasarea serii m-am urcat pe varf unde am montat 2 luminite intermitente, in ideea in care ceata sau norii aveau sa limiteze vizibilitatea concurentilor. Nu prea am avut stare noaptea. M-am tot plimbat pe micul platou de pe varf in ideea in care alti concurenti vor sosi. Urmaream, impreuna cu gerul ce mi-a fost un companion de incredere toata noaptea frontalele concurentilor ce urcau pe valea Gaura intersectandu-se cu cele ce valsau in coborarea spre Bran, prin Ciubotea. Intre timp, Gabi, in cabana fiind a inceput sa citeasca o carte. A inchis-o dupa 10 randuri citite. Gabi si Catalina m-au pus sa dorm, pe la ora 1. In timpul "somnului" meu un aflux destul de mare de concurenti a sosit, toti cu mo vadita curiozitate de a cerceta cu frontalele fata celui ce dormea. Ma trezeste Gabi si intra el la somn. Orele zboara, concurentii la fel. Am o stare ca de hipnoza. Ies afara si admir rasaritul. Doamne ce frig e! Nici nu constientizez cand urc pe varf si dau jos semnalizarile. Spre ora pranzului urca, din postul 9 Prepeleac baietii. Catalina, Mihaela si George coboara la Pestera. Cezar si Catalin raman cu noi. Mancam, stam tolaniti la soare pe izoprene si urmarim afluxul si diversitatea de turisti ce sosec la cabana. Serios vorbind, daca ati avut o saptamana grea, va simtiti tensionati, veniti un weekend la cabana Omu. Va veti amuza copios si va veti detensiona instantaneu. Am auzit povesti cu persoane incaltate in slapi si cu sacose in mana dar nu le-am crezut in totalitate... Am vazut de la turisti straini cu zambetul pe buze la persoane trecute de varsta a-3a cu sacosa in mana, de la adolescente ce cautau "magazinul" la turisti bine echipati.........unii cam prea bine echipati...in speta, incaltati cu bocanci tehnici de iarna. Am vazut cocalari ce isi faceau poze pentru Hi5 cu tinute bine studiate si oraseni ce urcasera in adidasi cu odraslele dupa ei si ne numeau pe noi, muntomanii, mincinosi asemenea unor pescari cand le-am dat niste timpi pentru traseul ce vreau sa-l faca, timpi si si asa mai mari decat cei de pe tablitele indicatoare. Odata ajunsa ultima echipa, la 11 seara, am coborat cu totii impreuna cu Luminita, o concurenta ce abandonase, spre tabara de baza. Ajunsi jos eu am intrat in cort si am adormit 8 ore la care tanjisem atat de mult........ Premierea a fost reusita in opinia mea. O vreme buna, persoane volubile si bine dispuse peste tot...am ramas placut surprins. La final, dupa strangerea tuturor celor puse pentru premiere, ne-am urcat in masini si, dupa unu drum nu lipsist de peripetii am ajuns acasa.
In incheiere, as vrea sa le multumesc tuturor concurentilor ce au facut posibila desfasurarea acestui concurs, metereologilor de la Statia meteo Omu ce au avut bunavointa sa ne ajute, doamnei cabanier de la Cabana Omu si ajutoarelor sale pentru faptul ca ne-au primit in cabana pe noi si pe concurenti pe timpul noptii, sacrificandu-si astfel si dumnealor orele de somn, Mihaelei si Catalinei inca o data pentru ca au fost alaturi de noi si nu in ultimul rand tuturor celor de la CPNT pentru ca mi-au oferit ocazia de a ma implica intr-o astfel de activitate.
P.s.: poze realizate de Silviu Balan http://tanar-si-liber.blogspot.com/

duminică, 18 iulie 2010

Valea Seaca dintre Clai 13.07.10


Ma trezeste alarma. E ora 6.00. Ma uit afara si e inorat. Il sun pe George si ii zic ca amanam tura.......peste 10 minute sunt in gara, nespalat si adormit. Drumul pana la Busteni il dorm si, dupa ce iesim pe peron constat ca mi-am uitat dulciurile in tren. Bag picioarele, ce zi super! Macar vremea se anunta buna. Intram pe vale. Balarii, urzici, busteni, umezeala, ajungem la prima saritoare. Trec foarte repede. George pare sa se cam poticneasca. Ma sperii un pic deoarece ma asteptam sa fie mult mai abil si sigur pe el. Trecem in continuare mai multe saritori, intotdeauna eu primul pentru a-l ajuta mai apoi pe George. Sunt 3 saritori cu fereastra. Pe prima nu stiu cand o ratez, dar banuiesc. Printr-a 2-a trec cu ceva emotii deoarece sunt un pic claustrofob. Pe a treia o trec printr-un traverseu un pic expus pe partea stanga a vaii. George se poticneste, sus se vad nori si incep sa ma agit. Cedez un pic si il abordez mai violent. Pare receptiv si trece. Ajungem in 15 minute in saua Claii, dupa inca cateva saritori micute si o portiune inierbata. Intram apoi pe Braul lui Raducu, de unde avem niste perspective frumoase. Pffff....e mai lung decat estimasem. Lui George nu ii place...are o dispozitie proasta......de parca el si-a pierdut betele. In Partea de brau ce se afla deja deasupra vaii Jepilor Mici ratez un pic poteca si ma trezesc pe o zona expusa. Ma orientez si revin in poteca, de unde in 45 de minute suntem in Valea Jepilor Mici. Coboram repede, fara pauza. Ajungem in Busteni unde ma intind pe peron si ma coc la soare. Ne urcam in tren, ajung acasa si imi fac bagajul. De maine e maratonul.

Recunoastere Marathon 7500, 2-5.07.10


Cu ocazia organizarii Marathon 7500 de catre CPNT, Smendre, a organizat o tura de recunoastere pentru acest traseu. Ne-am alaturat lui eu si Gabi si iata-ne vineri dimineata in gara Brasov gata de plecare. Dupa ce am fost in Busteni la primarie si la sediul Salvamont pt a obtine niste acorduri, am inceput urcarea pe Jepii Mici. Odihniti fiind, am realizat urcarea intr-un timp relativ bun, cu un mers sustinut si iata-ne, dupa aproape 4 ore si coborarea pe Piciorul Babelor la sediul Salvamnont Dambovita. Aici am stat o ora si dupa ce am obtinut un nou acord am inceput urcarea pe Valea Obarsiei Ialomitei. Fiind pentru prima oara aici, eu si Gabi am fost fermecati de peisajul grandios si de multitudinea de rauri umflate de ploi. La 10 minute de Vf Omu am fost surprinsi de o ploaie torentiala care, in 15 minute ne-a udat fleasca. Dupa coborarea lunga si monotona pe Valea Cerbului am ajuns in Poiana Costilei unde am pus cortul. Somul ne-a fost deranjat de o vulpe cu un comportament dubios ce a reusit in cele din urma sa ne sustraga gunoiul si sa ne dea, astfel, de treaba la strangerea lui de dimineata. Am coborat repede la Gura Diham unde am fost surprinsi de satul de rulote ocupat de mosii ce fug de plata intretinerii pe timpul verii. Am urcat la Poiana Izvoarelor unde ne-am alimentat cu apa si am inceput urcarea spre Prepeleac. Dupa o repriza lunga de mers printr-o jungla pe muchia Bucsoiului am ajuns pe o portiune scurta de lanturi dupa care am abordat niste serpentine inierbate si extenuante pe muchie. Ajunsi la Omu am mancat, deorarece eu chiar simteam nevoia. Am coborat repede pe Ciubotea pana la refugiu iar la intersectia cu traseul ce urca pe Valea Gaura am alimentat cu apa. De indata ce am inceput urcarea a inceput si ploaia care ne-a urmarit pana seara. Fiind extenuat, baietii au luat un avans de vreo 10 minute in fata mea si m-au asteptat in Saua Polite. Dupe ce am balaurit dupa un izvor, am pus cortul si ne-am culcat. Dimineata celei de-a treia zi ne-a intampinat cu o vreme mohorata, ce a devenit insa odata cu urcarea o vreme splendida. Ne-am bucurat de urcusul sustinut pana la cabana. La plecare insa, ploaia marunta a inceput sa ne tachineze coborarea pe culmea Doamnele. Inainte de coborarea in Poiana Gutanu o noua ploaie, de data asta cu grindina ne-a ciuruit. Dupa ce am inotat prin noroaiele din poiana, am inceput sa urcam spre Saua Scara, pe o poteca usor ascendenta. Aici, o noua repriza de grindina ne-a facut sa grabim pasul spre refugiu. Odata ajunsi aici, s-a oprit si grindina. Dupa ce am mancat am inceput sa coboram spre Pestera. Aici, dupa ce am ratat un pic intrarea pe poteca spre Vf cu Dor am inceput, din nou sa grabim pasul spre deal. Am ajuns foarte repede la limita golului alpin unde am pus cortul. Noaptea a fost foarte grea pentru mine deoarece am avut frisoane si ceva probleme stomacale, suspectez de la o sursa de apa indoielnica. Am abordat poteca spre varf, eu miscandu-am foarte incet si incetinandu-i pe baieti. Inainte de coborarea la Cota 1400, l-am anuntat pe Smendre ca va trebui ca de la Poiana Izvoarelor sa cobor, deoarece nu voi mai putea continua pe ultima urcare. In ciuda incercarilor sale de a ma convinge ca voi reusi, am coborat in Sinaia, nu ianinte de a fi fugarit de o haita de caini prin padure. Din Sinaia am luat autobuzul, deoarece as fi asteptat prea mult un tren. Am intrat in casa si am adormit..

joi, 1 iulie 2010

Remarcare Bucegi: 17-19.06.10



Dupa o perioada de absenta de vreo 4 luni de la CPNT m-am hotarat ca ar fi cazul sa ma reimplic in activitatiile clubului. NU am ratat prima ocazie ivita si iata-ma Vineri dupamasa, in autogara2, impreuna cu Cornel, Cezar, Andreea, Balan si Boca. Ajunsi in Bran, ne-am intalnit cu Teo si Victor mic. Am fost escortati de catre tatal lui Teo cu masina salvamontului pana la refugiul salvamont de la baza partiei din Bran, dupa care am luat-o perpedes pana la Refugiul Salvamont Ciubotea. Mai tarziu ni s-a alaturat si restul echipei: Andrei, Oana, Iuli, Gabi si, dupa un joc de mafia ne-am bagat toti la somn. A doua zi de dimineata, in echipa completa impreuna cu cei de la salvamont si cu Vlad, am plecat pe traseul spre vf Scara, prin Ciubotea. Datorita ploilor, remarcarea s-a limitat "decat" la montarea a 34 de stalpi indicatori in caldare si pe culme. Treaba a mers destul de repede dar a oferit ragaz suficient pentru fete care din lipsa de activitate s-au limitat la a dormi. Intorsi la refugiu, parintii lui Teo si cei de la salvamont ne-au pregatit un gratar, care ne-a facut sa uitam de pofta ce o nutream pe drumul de intoarcere pentru pateu, branza topita si in cazul unora pentru carnatii lui Cornel.Urmatoarea zi, era planificata o mica vopsire de marcaje dupa care traversarea prin Valea Gaura in Busteni, de unde biletul de tren ne-ar fi costat aproape jumatate fata de pretul platit din Bran :)). IN Bran am baut cate o bere/suc si am mancat pufuleti dupa care am revenit in Brasov. Nota: pana la urma, Balan, Cezar, Iuli si cu mine am venit cu autostopul, facand astfel o economie de 80 de bani fata de trenul din Busteni si de 2 lei fata de autobuz;).


vineri, 11 iunie 2010

RT:Bucegi 09.05.10





Trecuse o perioada lunga de timp de cand nu mai facusem nici-o tura asa ca, am hotarat impreuna cu George ca ar fi cazul sa facem ceva in privinta asta. Nu mai reusim sa gasim nicio persoana interesata asa ca plecam dimineata devreme spre Busteni. Hotaram sa urcam pe jepii mici pentru ca, desi mie nu prea imi placea ideea, George nu mai fusese niciodata si era curios. Incepem sa urcam asdar prin padure, intersectam cateva vai cu zapada si urcam mici portiuni din ele, din simplul motiv ca aveam toata ziua la dispozitie. Pe vale zapada inca staruia asa ca, cel putin in portiunile superioare am abordat o mare parte din traseu direct pe vale. Desi ceata s-a cam jucat cu noi, am avut privelisti frumoase si am ajuns sus intampinand doar un moment de mentionat, intalnirea cu un mic ursache foarte interesat de mancarea noastra. Pe platou portiunile cu zapada erau mari, zapada fiind foarte umeda. Dupa ce am mancat la babele, am orbecait un pic pana am gasit intrarea pe jepii mari, acompaniati fiind de o ploaie care ne-a asigurat buna dispozite......mda...ma cufuresc pe ea ploaie. Coborarea pe jepi a fost absolut plictisitoare si enervanta si nu a prezentat absolut niciun interes pentru mine. Absolut nimic. Am zis ca nu mai calc pe acolo prea curand. In gara am avut noroc sa prindem trenul care a avut o intarziere de vreo 45 de minute, nimic iesit din comun de altfel. Din Brasov, din gara si pana acasa am mers descult pt ca bocancii, fiind la prima purtare au reusit sa imi strice otzar un picior. Ajuns acasa si uitandu-ma la telefon am constatat ceva interesant.....se implinea fix un an de cand il cunosc pe George. Ps: poze realizate, din nou, de George :D

miercuri, 9 iunie 2010

RT: Piatra Mare 09.06.10


Ajung ieri de la scoala, la 14, ca deh, profesorii nostri insista inca sa facem ore desi nu facem nimic.....ma rog, or fi avand ei rationamentul lor. Ma duc la George, unde ne intrecem in a ne lamenta ca nu avem nimic de facut. Ne hotaram ca e prea cald de bitza, dar eu imi amintesc ca Ciobi si Alex sunt cu colegii lor in Piatra Mare asa ca ii contactez. Ciobi e racit si nu a mai mers, asa ca il sun pe Alex si hotarasc cu el sa ne intalnim la cabana, dupa ce ei vor fi coborat de pe varf. Pornim de acasa cu un polar si o sticla de apa in rucsac si cu niste pastile de dextroza, sperand ca vremea o sa fie ok. Dupa ce pierdem vreo 2 autobuze prin oras si dupa niste portii zdravene de constructii semantince ce implicau sfinti si rude apropiate adresate angajatilor RATBV, ajungem la 15 30 la Dambul Morii si incepem sa urcam ,pe o caldura infernala. Tragem destul de tare, un pic cam prea tare pentru George si, insotiti de 584031890372498123 de muste, ajungem la 17 la Cabana Piatra Mare, unde ceilalti ne asteptau. Dupa ce umplem bidoanele cu apa, plecam spre Pestera de Gheata, cu aceleasi 584031890372498123 de muste dupa noi, traversam o zona imensa cu urzici care ne mangaie suav tibiile si gambele si intram in sfarsit in padure. La pestera, eu cu George incercam sa intram dar un cuib de viespi se pare ca are ceva impotriva acestui fapt, asa ca renuntam. Drumul prin padure este monoton, unii dintre colegii lui Alex se resimt dupa tura, pentru unii dintre ei fiind prima experieta de acest gen. Ajunsi la Cabana Bunloc, suntem un pic confuzi vis-a-vis de drumul ce trebuie sa il urmam, o harta aflata din fericire printre noi salvandu-ne. Jos, in Darste, suntem recuperati de parintii a doua fete si, in ciuda inversunarii mele si a lui George sa mergem cu autobuzul asa cum am si venit, cedam insistentelor si suntem si noi plasati fix in fata caselor noastre. Ca o concluzie, pot sa zic ca m-am simtit bine, pt ca ma simt chiar fain cand cunosc lume noua:D.
Ps: poze realizate de George

RT: Baiului 06.06.10


Participanti: Ciobi, George, eu
Tura asta a fost una dintracea planuita cu ceva timp in urma in entuziasmul lui George. Ideea ma atragea si pe mine asa ca am fost de acord cu el sa o organizam. Ciobi, spre surprinderea si bucuria noastra s-a anuntat in ultima clipa asa ca, pt ptima data dupa mult timp echipa noastra era completa. Am plecat dimineata devreme, cu trenul de 6, pt ca nu stiam traseul si nu eram nici prea siguri asupra a cum ne vom descurca d.p.d.v fizic. Ziua nu a inceput tocmai bine, eu facand o pana pana in gara, uitandu-mi macarea acasa si George aproape uitandu-si rucsacul in tren. Urcarea inspre Culmea Zamora am ginit-o destul de repde, deoarece aflasem dupa o tura precedenta in care nu am nimerit-o unde se afla de fapt. Urcusul pe culme nu poate fi facut pe bicicleta in opinia mea, dar pt picior si pushbike nu e deloc istovitor. Odata ajunsi la statia de sus a telegondolei de deasupra partiei sorica, incepe traseul de creasta propriu zis. Diferentele de nivel sunt foarte lejere, prin urmare parcurgerea inttregului drum de creasta pe bicicleta nu impune dificultati nici pentru persoane mai putin pregatite, asa ca noi. Pe drum am intalnit alti biciclisti cu acelasi itinerariu ca si noi, enduristi, atv-isti si alte specii de persoane, motorizate sau nu :D. La presiunile lui George am ales sa urcam si pe varful Baiul Mare, dat fiind faptul ca aveam suficient timp la dispozitie. Coborarea a decurs foarte bine, chiar daca pe unele portiuni drumul avea o suprafata de rulare foarte degradata. Vrand sa ajungem in Posada, am ratat intrarea pe drumul nostru si am ajuns pe un drum de caruta pe o pajiste foarte inclinata. Ciobi a reusit sa alunece in lateral cu bicicleta iar eu, intr-un exces de zel am dat drumul complet franelor, am lovit un musuroi si m-am dat peste cap cu bicicleta, care a cazut mai apoi peste mine, lasandu-mi ceva urme. George nu a reusit nimic din toate astea, deci, mai are de invatat :)). Finalul coborarii a fost agonizant, cu o coborare foarte abrupta pe drumul care avea rol si de fagas pentru apele umflate dupa ploi. Ajunsi la drumul national am fost un pic debusolati astfel incat am apucat-o spre Comarnic, care era la vreo 5 km de noi in loc sa o luam spre Posada, care era la vreo 300 de m. Tot in dn am descoperit ca mi s-a desprins surubul de la un brat pedalier asa ca am pedalat pana in Comarnic cu un picior. Ajunsi in gara am luat trenul si ne-am intors acasa. Ca o concluzie, pot spune ca a fost o tura excelenta, cu o vreme pe masura, care mi-a lasat o impresie mult mai buina decat as fi crezut. Ar trebui sa il ascult mai des pe George.
Ps: pozele sunt realizate de George.

sâmbătă, 5 iunie 2010

RT: Piatra Craiului 24.05.10


Pffff.....s-a cam depus praful aici. Adevarul e ca pur si simplu nu sunt suficient de consecvent in a face ceva........nu pot intretine nici macar un blog:)). Ma rog, o sa fac o prezentare succinta a turei de acu' 2 saptamani: Mi-a venit ideea seara de a face ceva, stiind ca ziua urmatoare aveam liber( a fost o sarbatoare sau ceva de genul....stiti voi mai bine) asa ca l-am contactat pe liviu care a acceptat imediat, a propus un traseu si l-a chemat si pe Gabi. Traseul era urmatoarul: Zarnesti-Botorog-Curmatura-Turnuri-Ascutit-Padinile Frumoase si retur. Nu prea imi convenea mie dar am acceptat atata timp cat aveam ocazia de a transpira otzara. Totul a decurs foarte bine, ne-am miscat chiar repede, cu un ritm perfect de mers pt mine si Gabi dar un pic fortat pentru Liviu. Vremea s-a jucat un pic cu noi dar norii ne-au ocolit la limita tot drumul, deci nimic de comentat in privinta asta. Un singur eveniment notabil a fost unul declansat de Liviu :-"care, a reusit sa-si prinda piciorul sub un bolovan de vreo 80 de kilograme, pe care niezo' stie cum a reusit sa il miste. Am reusit cu Gabi sa il deblocam si ne-am continuat drumul, pe coborarea absolut monotona de pe Padinile Frumoase. Ajunsi in gara, baietii au baut o bere, eu nu si eu am cumparat biletele, ei nu:D. Ne-am urcat in tren si am aterizat toti in Brasov unde ne-am despartit.
P.S: observ ca nu mai reusesc sa fac febra musculara sau sa ma simt obosit nici dupa ture parcurse intr-un ritm repejor...trebuie sa fac ceva in privinta asta.

video