Am plecat astfel de dimineata din Brasov cu duba lui Nicu 9 persoane, respectiv Balan, Smendre, Manu, Nicu, Pupaza, Iulia, Cristi Tutunea, Corina de la Amicii Salvamont si cu subsemnatul. Ajunsi in Zarnesti la locul de start, dupa incalzirea facuta incercand sa impingem duba care aluneca pe zapada, am inceput mici pregatiri premargatoare concursului. Simteam o emotie placuta inainte de start si in timpul micii incalziri pe care am facut-o. Si iata ca a venit si moemntul startului. Plec in ritm cu lumea, depasesc ceva persoane, il ajung din urma pe Nicu si ma tin dupa el. Il pierd dupa un timp din vedere, ramand putin mai in urma. Ma postez in spatele unui tip care are un ritm ce imi convine si ii dau la deal, avandu-l in vedere pe Postoaca care se mentinea la vreo 30 de m in fata mea. Cel care imi tinea trena a obosit, il depasesc si il ajung din nou pe Nicu din urma intr-un punct unde se dadeau jos schiurile, deoarece urma o urcare pe picior. Pe portiunea asta am simtit din nou durerea de ficat care mi-a dat batai de cap la Predeal, din fericire insa a durat mult mai putin si a fost mult mai putin pregnanta. Sub incurajarile lui Dani ma tin in continuare dupa Nicu, intr-un ritm nu foarte tare, dar potrivit pentru starea in care eram. Intr-un final, Nicu ma "pofteste" sa trec in fata lui si ma departez un pic de el, ajungand in postul unde incepea prima coborare.
Aici ne regrupam si cu Manu, dam jos focile, prindem legaturile si ne lansam la vale! Pana la prima cazatura, ocazie cu care Nicu trece pe langa mine, urmand sa-l mai vad la final. Ma ridic, mai schiez un pic, cad din nou. Pur si simplu stiam ce trebuie sa fac, dar din cauza oboselii si a zapezii foarte grele nu mai aveam forta necesara efectuarii virajelor. Ma consolez vazandu-l pe Manu care nu se descurca cu mult mai bine decat mine. Ajungem in satul Magura, in post, ne punem din nou focile si ii dam la deal! Pupaza, care intre timp ma ajunsese din urma, ma lasa sa trec si prinzandu-l din urma pe Manu, cu care aveam sa merg impreuna pana aproape de finish, urcam amandoi inapoi in Saua Magurii. Ritmul, clar mai incet decat pe prima urcare imi placea. As fi putut sa fortez si sa urc mai repede dar nu aveam motivatia necesara si nu stiu daca, extenuandu-ma, urcarea mi-ar mai fi facut atata placere. Prima parte a celei de-a doua coborari imi place. Desi obosit reusesc sa cobor mai bine, panta fiind mai putin abrupta iar consistenta zapezii mai potrivita, datorita temperaturii care scazuse intre timp. A doua parte a coborarii se desfasura pe un valcel abrupt unde am hotarat, atat eu cat si Manu, sa ne luam schiurile in spate si sa coboram pe picioare. Dani, care era arbitru in zona, ne asigura ca noi nu am fi coborat mai repede nici daca faceam acest lucru pe schiuri. Cand se mai domoleste panta incercam sa schiem dar vedem ca oboseala nu ne lasa. Ei bine, si acum s-a petrecut un eveniment ce ar fi putut fi usor evitat daca ascultam de sfatul lui Manu si mi-as fi pus mintea sa lucreze catusi de putin. Am hotarat sa dau drumul la schiuri si sa le recuperez mai de jos, ca sa nu le car degeaba. Astfel, primul schi a urmat traiectoria dorita de mine, insa al doilea a luat-o intr-o directie anapoda, indreptandu-se catre padurea ce se afla mai jos in vale. M-am dus dupa el si l-am cautat prin padure, mustrandu-ma pentru cele facute dar, in mod ciudat, nefiind nervos. Chiar imi placuse concursul pana atunci iar prostia mea nu reusea sa ma demotiveze. Am gasit schiul in cele din urma, am urcat din nou in traseu si am continuat! Intre timp ma depasise doar Pupaza, lucru care m-a bucurat, deoarece avusesem impresia ca am vazut mai multi concurenti trecand cat mi-am cautat schiul.
Si iata ca se vede si linia de sosire. Aud vocea lui Cornel, care a prezentat concursul, incurajandu-ma, fortez un pic si iata-ma la final. Sunt felicitat de prieteni, ma schimb de hainele ude si ies afara sa-i astept pe cei ce mai aveau sa vina. Inaintea festivitatii de premiere primim vin si ceai fierbinte, mancare si discutam despre cat ne-a placut concursul.
Dupa festivitatea de premiere ne-am toti la Dani, care urmeaza sa plece in Tailanda, si ne-am intins la discutii pana seara, cand ne-am intors in Brasov.
Concluzionand, pot spune ca nu regret deloc ca am participat. Concursul a fost bine organizat, traseul, desi putin cam scurt, a fost fain iar atmosfera foarte placuta. Nu m-am mai simtit asa obosit ca la Predeal si m-am bucurat mult mai mult de traseu. Pot sa zic ca acum mi s-a deschis apetitul pentru concursuri si ca abia astept sa vina vara ca sa particip si la concursuri de mtb si maratoane montane. Pana atunci, urmeaza Bucegi Winter Race.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu