13.04.2012 - Bunloc

O iesire relaxanta impreuna cu Marius. Am hotarat inca de la inceput ca nu avem chef sa fortam, ci doar sa facem o plimbare pentru a ne bucura de vreme.

Am inceput in fata blocului la Marus, unde mi-am facut franele. Ne-am indreptat apoi spre Kronstatd pentru a obtine niste autorizatii, dupa care am inceput tura propriu zisa. A, nu inainte de a-i face niste poze mandriei colegului meu, proaspat spalata(vorbesc de bicicleta).

Am urcat prin spate pe la Europharm si am ajuns la Zoo. De aici am urcat pe banda rosie pana intr-o culme ce se continua inspre Crucurul Mic. Panta e destul de mare asa ca facem mai mult push bike. De aici urmeaza o coborare foarte naspa, inspre Dambul Morii. Daca nu am fi fost binedispusi, faptul ca a trebuit sa caram bicicletele la vale prin nooroi ne-ar fi enervat la culme.

In Dambul Morii am baut o bere ieftina la o terasa foarte faina, dupa care am purces spre Cabana Bunloc. Mi-a placut mult urcarea asta, pentru ca m-a solicitat, dar am reusit sa o urc in proportie de 90% pe bicicleta, lucru ce mi-a crescut un pic respectul de sine. Ultima portiune, de la cabana pana la statia de telescaun am urcat-o pe langa bicicleta. Vremea era superba. Bucegii, Postavaru si Piatra Mare se vedeau super fain, iar deasupra noastra se invarteau vreo 5-6 parapantisti. Am admirat toate acestea pe indelete, mancand placinta de mere de la mama si discutand cu cel ce se ingrijeste de functionarea telescaunului.

A urmat apoi coborarea. Si ce mai coborare! Marius a hotarat sa coboram pe traseul de la "On the Rocks", iar eu m-am alaturat ideii lui. Am avut timp de 15 minute morcovul in c*r, cu tot cu iepure. Ma gandesc ca baietii aia zboara pe aici cu 60km/h iar eu stau intr-un echilibru precar pe o panta care imi da palpitatii - buna treaba! Raman totusi pe bicicleta, pana cand franele mele se hotarasc sa cedeze( din cauza fenomenului de fading) si eu zbor in cap, incercand sa il evit pe Marius, care se oprise. Am scapat totusi ieftin, fara nicio lovitura semnificativa.

Ne intalnim pe coborare cu Balan si profitam de ocazie ca sa mai lenevim. Balan era saracul la o plimbare de refacere, turele prin ploaie si semimaratonul Brasovului punandu-si amprenta grav asupra starii lui de sanatate. Ne salutam si plecam mai departe, fiecare in treaba lui. In Brasov ma despart de Marius si ma duc acasa sa mananc. Eram lihnit.

O iesire faina, cum presimt ca vor mai fi multe vara asta. Totul e sa fie frumoasa vremea, nu ca in momentul asta.

09-12.04.2012 - Persani

A trecut mult timp de cand nu am mai stat o perioada lunga de timp la bunici,in satul Vladeni.. Timp de 10 ani aici mi-am petrecut toate vacantele. Aici am invatat sa merg fara maini pe bicicleta, aici m-am plimbat alaturi de prietenii din copilarie pe toate ulitele satului si prin imprejurimi si tot aici am cazut de nenumarate ori, cazaturi ce au lasat urme vizibile pe corpul meu pana in ziua de azi. Am hotarat sa ma intorc pentru a petrece cateva zile aici.

Hotarasem sa plec de la parintii mei, din Dumbravita, duminica seara. Din cauza vremii, insa, am amanat plecarea pentru ziua de luni. Astfel, luni dimineata m-am trezit si dupa ce am mesterit un pic la bicicleta, am hotarat sa plec. M-am imbracat gros, dar de cand am iesit din casa, vantul m-a luat in primire. Nu o sa povestesc foarte mult despre drum. Atat doar ca au fost cei mai lungi 6 km din viata mea, desi nu cred ca au durat mai mult de 15 minute. Mi-a inghetat fiecare bucatica din corp, dar mai ales mainile. Am ajuns la bunici mort de frig si m-am culcat. Am dormit pana seara, cand m-am trezit, am mancat si am adormit la loc pana ziua urmatoare. S-ar putea ca si conditiile prin care am venit sa-si fi spus cuvantul.

Ziua urmatoare hotarsem sa merg pe un drum pe care mi-am dorit tot timpul sa ajung. L-am cooptat si pe varul meu, care si-a exprimat dorinta de veni cu mine si am plecat. Vream sa merg pe drumul forestier Valea Carbunarii, loc de unde locuitorii satului Vladeni au exploatat lemnul pentru obtinerea mangalului din cele mai vechi timpuri. Stiam ca pe aceasta vale se gaseste si un lac natural, izvor de povesti mitologice pentru localnici, astfel incat de abia asteptam sa vad zona. Dupa vreo 4 km, insa, timp in care s-a sfarsit si varul meu, am ajuns la o poarta care bloca drumul. O poarta foarte mare, continuata in ambele directii de un gard de plasa foarte solid.

Dupa o consultare telefonica cu tatal meu am hotarat sa nu sar, ci sa ma intorc.

Mai tarziu am aflat ca zona inchisa este o rezervatie pentru protejarea unei faune de ursi. M-am intors asadar si am hotarat sa merg pe un alt drum forestier, Geamana, de data asta fara insotitor, pentru ca varul meu a hotarat sa se retraga. Putin asfalt, dupa care ajung la drum. Stiam ca drumul duce spre lacurile si strandul de la Codlea, informatie care se pare ca era eronata. Dupa ce trec de niste foste grajduri intalnesc un padurar, care imi zice ca drumul se sfarseste dupa vreo 5 km, spunandu-mi ca ar trebui sa ma intorc, ca nu e nimic de vazut; ciudata atitudine. Dau mai apoi de un cioban, care imi zice ca drumul ajunge dupa vreo 10 km in localitatea Holbav, mergand prin spatele Magurii.

Ei, asa mai merge! Trec de o bariera si intru intr-o zona foarte salbatica. Am vazut o gramada de vulpi si caprioare, precum si copaci cazuti de ceva timp in drum si lasati acolo, semn ca in zona nu mai exista exploatari.

Drumul se sfarseste si continua cu o poteca foarte lata. Intre timp, in jurul meu, totul devenise alb. Urc pana in culme, de unde incep sa se vada primele case risipite ale localitatii, si hotarasc sa ma intorc, deoarece era tarziu. Cobor pe acelasi drum pe care am urcat, trec pe langa ciobanul care mi-a dat indicatii, care se arata foarte mirat de intoarcerea mea rapida si ajung acasa, dupa o mica intalnire de gradul 1 cu niste caini de stana.

Marti am hotarat sa merg pe un traseu recent marcat de cei de la clubul Amicii Salvamont, care ajunge pe varful Plesita, unul din varfurile care domina satul, alaturi de Magrua Codlei, varf pe care doresc de mult timp sa ajung.

Am plecat pe drumul forestier de pe Valea Hamaradea, avand parte de un peisaj foarte fain. Din cauza atmosferei curate, pe fundalul satului se reflectau Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, iar albul lor contrasta foarte bine cu verdele proaspat al pasunilor. Chiar la intrarea in padure am avut parte de o goana nebuna a unor caini. Am pedalat cat am putut de repede si nu au reusit sa ma ajunga. Au reusit totusi sa ma sperie destul de zdravan. Am placerea de a-i umple frigiderul posesorului de cabana care a hotarat ca un gard care sa nu permita cainilor sa iasa din curte nu e foarte important. Am continuat pe drumul foarte bine intretinut si nesperat de lung. Ma gandeam ca o sa fie mai scurt, dar observam ca ma indrept spre N-E destul de mult. Din cand in cand mai vedeam marcaje, semn ca sunt pe drumul cel bun. Trec de o masina, care cred ca era de braconieri, si ajung in capatul drumului, unde niste tigani care exploatau (furau) lemne, care ma directioneaza.

Urc pe un drum de Taf pana in culme, afundandu-ma in noroi pana la gat, alunecand in toate directiile, carand bicicleta si impingand la ea. In culme noroiul dispare, dar apar arbustii! Inalti cat mine, cazuti in poteca, erau impenetrabili. In realitate nu era chiar asa neplacut, dar cu o bicicleta dupa mine se complicau lucrurile. Merg pe culme, intersectez altele, cand pe bicicleta, cand pe langa, si ajung in final sa vad Vf. Plesita. Nu mai e mult! Padurea tanara se sfarseste si incepe o padure batrana, mult mai frumoasa si care facilita inaintarea. Ajung in varf si incepe coborarea! Cu viteza, prin frunze si peste radacini. Foarte faina! Din cauza noroiului am reusit pana jos sa imi tocesc complet sabotii de frana de pe spate. De aici am coborat pe drumul forestier Valea Caselor, ajungand in scurt timp inapoi in Vladeni. Dupamasa am mai facut o mica plimbare pana in Dumbravita si inapoi.

Joi a fost ziua plecarii. Mi-am luat bagajul, m-am urcat pe bicicleta si am plecat. Am hotarat sa nu vin pe soseaua principala, ce trece prin Codlea, ci sa merg pe o ruta alternativa, 50% asflatata, 50% macadam. Prima portiune, pana in Satu Nou, prin Dumbravita, traverseaza niste zone foarte faine, nefiind asfaltata. De aici, trecand prin Halchiu si Stupini, drumul e monoton si foarte circulat, mai ales de camioane.

Concluzionand, au fost niste zile foarte faine, in care am avut ocazia sa redescopar locuri din copilarie, privite insa cu alte ochi. Coborarile si urcarile stiute si-au pierdut mult din magnitutinea de alta data, iar drumurile au devenit mai scurte. Oricum, e o zona foarte faina, cu un potential turistic insemnat.

05.04.2012 - Brasov-Teliu

Dupa discutii cu Marius am hotarat o noua tura pe asfalt. Plecare s-a hotarat dupa-amiaza, astfel incat m-am trezit foarte tarziu. Din cauza amenintarii ploii si a faptului ca nu imi sunt foarte agreabile turele pe asfalt, mi-a cam pierit cheful de a merge, gandindu-ma ca as prefera sa fac o plimbare de unul singur pe drumurile din jurul poienii. Pana la urma m-am razgandit si am mers spre locul de intalnire.

Am plecat astfel Marius, Vlad, Braneanul (il numesc asa pt a evita confuzia cu celalalt Vlad) si cu mine. Dintre toti, Marius era singurul ce a venit cu o cursiera, noi restul fiind ori cu biciclete de trekking ori mtb.

Pana in Tarlungeni m-am miscat foarte prost, nu reuseam deloc sa tin pasul cu baietii, care se tot departau de mine. Am hotarat sa ne oprim in Tarlungeni pentru a-mi umfla rotile, care aveau o presiune cam mica pentru asfalt. Ajutati de o ceata de tiganusi binevoitori am rezolvat problema si am plecat mai departe. Decizia a fost foarte buna, deoarece acum ma miscam mult mai bine.

La intrarea in Teliu, la intersectia cu soseaua principala ce vine din Prejmer dam de mai multe masini de politie, dube ale fortelor de ordine si cete de tigani. Dupa ce ne opresc fara niciun

motiv, acestia ne lasa sa mergem mai departe. De aici incepem sa urcam spre Pasul Teliu. Panta se accentueaza treptat iar eu ii pierd din urma pe baieti, care se indeparteaza usor de mine. Ma asteapta la iesirea din sat (care are 8 km lungime), mancam un pic si abordam ultimii kilometri ai urcarii, cei mai grei.

Ajungem in pas, ne odihnim un mic, mai mancam o data si ii dam inapoi la vale! Coborarea este binevenita acum. Nu ne tragem sufletul prea tare, insa, deoarece si pe coborare pedalam cat putem de tare. Mai exact aproape 60 km/h conform vitezometrelor baietilor. Continuam un pic diferit drumul, mergand spre Prejmer. De aici alegem sa nu mergem pe soseaua principala, foarte aglomerata, asa ca ne indreptat spre Tarlungeni, prin Carpinis. Aici Vlad s-a taiat un pic, asa ca am hotarat sa facem o pauza de realimentare in Carpinis. Am baut o bere, am invatat de la Vlad sa mancam soia cruda, dupa care am revenit la drumul nostru. Din Tarlungeni Marius a abordat o ruta alternativa, prin Sacele, iar noi am mers pe unde am venit. Am intrat in Brasov exact cand se intuneca si am mers la mine sa mancam.

A fost o tura placuta, in care am avut ocazia sa revad locuri pe care le stiam, dar din alta perspectiva.

04.04.2012 - Tampa

A fost o tura clasica pe Tampa, alaturi de Marius si Anja. Ne-am intalnit in capatul la Dobrogeanu Gherea si, dupa ce l-am asteptat pe Marius ne-am indreptat toti 3 spre Saua Tampei. Urcarea pana in sa nu am reusit sa o fac integral pe bicicleta, parte din cauza lipsei de antrenament si parte din cauza pietrisului nebatatorit de pe drum, care da mari batai de cap. Trebuie sa gandesti dinainte o linie de trecere pentru a inainta, altfel te poticnesti. Si odata cazut de pe bicicleta, din cauza pantei, nu mai reusesti sa te pui la loc. Am impins vreo 50 de metri dupa care m-am asezat la loc in sa.

Ajunsi in saua Tampei, Marius si-a amintit ca Zorila era la catarat, astfel incat ne-am indreptat spre faleza pentru a-l saluta. Am facut si eu o mica urcare in mansa pe micul septar, incaltat cu papuceii nr. 47 ai lui Zorila dupa care am plecat. Am coborat in Saua Tampei, iar mai apoi in Valea Racadau. Marius s-a dus pana in gara iar la intoarcere am hotarat ca ar fi prea devreme pentru a ne opri, si am hotarat sa mai pedalam un pic.

Am facut o traversare foarte faina prin padure din Racadau pana in Cartierul Noua, pe poteci si pe drumuri forestiere. Am traversat prin spatele gradinii zoologice, unde eu am reusit sa cad in noroi, si dupa o urcare usoara ne-am oprit langa o troita, pe un deal, cu o buna vizibilitate spre imprejurimi.

Cu aceasta ocazie am putut vedea ce inseamna ambitia si determinarea. Nu o sa lungesc povestea, ideea e ca Marius s-a rugat Anjei sa-i dea o ciocolata pe care aceasta trebuia sa i-o duca bunicii ei timp de vreo 30 de minute. In final, exasperata, aceasta a cedat.

La intoarcere am venit prin oras. Ne-am despartit de Anja care urma sa plece in Spania ziua urmatoare si ne-am indreptat spre case.